Muzeul Judeţean din Botoşani – Secția de Artă Plastică și Etnografie, prezintă în perioada 9-25 februarie, expoziția intitulată ,,Natură după naturăˮ. Aceasta va putea fi vizionată zilnic între orele 9.00 – 17.00, la Galeriile de Artă ,,Ștefan Luchianˮ, iar taxa de intrare este de 2,5 lei pentru elevi, studenți, pensionari, persoane cu dizabilități și 5 lei pentru adulți.
„Pe simezele Galeriilor vor fi prezentate lucrări de pictură și grafică din colecția de artă a Muzeului Județean. Expoziția reprezintă o veritabilă incursiune în istoria artei vizuale din țara noastră. Lucrările, având ca tematică natura statică, au fost realizate de la începutul secolului XX și până astăzi, purtând semnătura unor artiști români din diverse generații(…), a transmis Aurel Melniciuc, directorul Muzeului Județean.
Astfel, printre artiștii ale căror lucrări vor putea fi admirate de către iubitorii de artă se află Costache Agafiței, Călin Alupi, Aurel Băeșu, Antoaneta Binder, Aurel Butnaru, Ion Carp Fluierici, Vasile Celmare, Alexandru Ciucurencu, Ion Cojocaru, Nicolae Cornea, Eugen Crăciun, Alexandru Cumpătă, Cecilia Cuțescu-Storck, Lazăr Ghelman, Constantin Gheorghe, Dumitru Ghiață, Dimitrie Grigoraș, Vasile Grigore, Vincențiu Grigorescu, Rodica V. Grigoriu, Valentin Hoeflich, Viorel Huși și Dimitrie Loghin.
De asemenea, vor putea fi vizionate și lucrările artiștilor Mihai Macri, Victor Mihăilescu-Craiu, Paul Miracovici, Virgil Miu, Costin Neamțu, Ervant Nicogosian,Marcel Olinescu, Ion Pană, Nicolae Popa, Nadia Popovici, Nicolae Popovici-Lespezi, Beca Rind Wepper Lupescu, Ion Sălișteanu, Rudolf Schweitzer-Cumpăna, Constantin D. Stahi, Gheorghe Stanciu, Eustațiu Stoenescu, Gheorghe Sturza, Liviu Suhar, Dinu Șerban, Vasile Ștefan, Epaminonda Tiotiu, Petru Remus Troteanu, Andronic Țăranu, Elena Vasilescu, Aurelia Vasiliu Aricescu și Gheorghe Zidaru.