spot_img
sâmbătă, noiembrie 23, 2024
HomeLocal BTSute de tablouri puse sub sechestru de polițiști, în scandalul tablourilor false

Sute de tablouri puse sub sechestru de polițiști, în scandalul tablourilor false

Aproape 300 de picturi au fost puse sub sechestru de polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice, în scandalul tablourilor false vândute prin intermediul unei galerii de artă din București, sub semnătura unui expert angajat la Memorialul Ipotești. În total este vorba de 287 de bunuri, în majoritate tablouri. Măsura a fost aplicată sub coordonarea procurorului șef secție din cadrul Parchetului de lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, în baza ordonanței procurorului de caz, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals și evaziune fiscală.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

„Din probatoriul administrat a reieșit că, în perioada martie 2020 – decembrie 2021, reprezentantul unei galerii de artă din București, în scopul obținerii unor foloase patrimoniale injuste de la diferiți clienți, ar fi comercializat creații artistice atribuite în mod nereal unor pictori români renumiți, precum Nicolae Tonitza, Nicolae Grigorescu, Camil Ressu, Ștefan Luchian, etc. Pentru inducerea în eroare a cumpărătorilor, bunurile culturale ar fi fost însoțite de certificate de expertiză, întocmite de către un expert acreditat, în care se menționa, în mod nereal, că picturile care purtau, în fals, semnătura unor pictori celebri, ar fi aparținut acestora”, se arată într-un comunicat de presă emis de Inspectoratul General al Poliției Române. Potrivit acelorași surse, până în prezent, au fost audiați mai mulți clienți, care s-au constituit parte civilă în cauză, cu sume cuprinse între 2.500 de lei și 200.000 de lei.

Astfel, în vederea soluționării cauzei sub toate aspectele și acoperirii prejudiciului creat, eventualii cumpărători care apreciază că au fost vătămați în ceea ce privește autenticitatea tablourilor achiziționate prin intermediul galeriei de artă din București, se pot adresa Direcției de Investigare a Criminalității Economice, pe adresa de e-mail economic@politiaromana.ro.

Percheziții organizate în București, Iași și Botoșani

Reamintim că, la data de 16 decembrie 2021, polițiștii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, sub coordonarea procurorului șef secție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, au efectuat 10 percheziții domiciliare, la sediul unei instituții de cultură și locuințele, respectiv sediile unor persoane fizice și juridice, situate în municipiul București și în județele Iași și Botoșani. În cauză, se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracțiunilor de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals și evaziune fiscală. Perchezițiile au avut ca obiect, în primul rând, identificarea tuturor lucrărilor artistice atribuite în mod nereal unor pictori, precum și ridicarea unor documente financiar contabile, medii de stocare a datelor, înscrisuri și orice mijloace folosite în activitatea infracţională. La percheziții au participat specialiști criminaliști din cadrul Institutului National de Criminalistică din cadrul I.G.P.R. și specialiști antifraudă din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. La acțiune, au participat jandarmii Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei Române.

Expertul anchetat era angajat al Memorialului Ipotești

Expertul bănuit că ar fi eliberat acele certificate de autenticitate în fals este Cotinel Munteanu, angajat pe postul de șef Serviciu Muzeografie, Conservare, Restaurare, Supraveghere din cadrul Memorialului Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”. Cotinel Munteanu figura pe lista experților autorizați de Ministerul Culturii și lucra în cadrul instituției de cultură de la Botoșani de mai mulți ani, însă activitatea de expert independent era desfășurată în afara orelor de serviciu. În vârstă de 61 de ani, el este originar din județul Iași și este absolvent al Facultății de Arte Plastice din Iaşi. Imediat după descinderile anchetatorilor, care au avut loc inclusiv la instituția de cultură botoșăneană, conducerea Memorialului Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” s-a delimitat de activitatea de expert a lui Cotinel Munteanu, aceasta neavând nicio legătură cu instituția botoșăneană.

 

 

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
cer acoperit de nori
1.6 ° C
1.7 °
-0 °
94 %
9kmh
100 %
sâm
2 °
Dum
1 °
lun
4 °
mar
3 °
mie
4 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Multă lume încă nu s-a hotărât cu cine votează. O fi din cauza ofertei bogate.

EDITORIAL

Cu stupoare constatăm în aceste zile că în mizerabila „Ciorbă” (am făcut referire la Vladimir Ciorbă, soțul pesedistei Laura Vicol, unul din creierele acestei...

EPIGRAMA ZILEI

Tot votând răul cel mai mic N-am realizat nimic Așadar și prin urmare Încercăm cu ăla mare?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...