miercuri, aprilie 9, 2025
AcasăPulsAvem și promisiune de drum expres

Avem și promisiune de drum expres

Șparlamentarii pedeseneleului în mijloc (cum altfel?) cu Doinița, președințița cejeului, și ministrelul Marius Șoferache în flanc, s-au tras în poză, în poziție de drepți, holbându-se chipurile la o planșă de care fiecare a înșfăcat care cum a putut, și-au pus răpede pe feisbuc, să vază lumea cum trag ei de hârtia aia, mai – mai s-o rupă. Din titlu, aflăm că se dau de ceasul morții să facă drum rapid până la Suceava, carevasăzică pe planșa cu pricina ar fi proiectul. Bun și-așa, dar se ține invers, asta numai dacă nu te pricepi să citești ziarul cu fundul în sus (al ziarului, desigur). Sau poate că e proiectul pentru drumul de venit de la Suceava, că de dus din Botșeni oricum o taie răpede care pe unde poate.

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
4.5 ° C
4.6 °
3.3 °
67 %
2.6kmh
95 %
mie
5 °
J
5 °
vin
5 °
S
7 °
D
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Numai ce s-a uitat doamna galeș la candidatul PSD de primar și deja l-a pus DNA sub control judiciar.

EDITORIAL

Urmărind în urmă cu ceva timp meciul de fotbal dintre San Marino și România, gândurile m-au dus, fără să vreau, spre Rusia. Dar nu...

EPIGRAMA ZILEI

S-a mai spart azi o blocadă Din calea destinului: Nașul e avid să vadă Puța ... finului!  -Dumitru Monacu

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...