Statul mai face un pas spre digitalizare. Astfel, potrivit unui ordin publicat pe 1 februarie în Monitorul Oficial şi persoanele juridice pot achita de acum cu cardul la Trezorerie obligațiile fiscale și bugetare.
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii, persoane fizice şi juridice că, începând cu data publicării ordinului în Monitorul Oficial, pot achita prin intermediul cardurilor bancare la terminalele POS instalate la sediile unităţilor Trezoreriei Statului sume reprezentând venituri ale bugetului de stat sau venituri cuvenite altor bugete administrate de ANAF, atât în situaţia în care plata se efectuează în conturi de venituri bugetare, cât şi în situaţia în care plata acestora se efectuează în conturi unice.
Anterior doar persoanele fizice puteau plăti cu cardul și doar pentru anumite obligații fiscale care erau administrate fiscal pe baza codului numeric personal.