Șase pescari care au ieșit să-și încerce norocul pe Siret, în weekendul trecut, s-au ales cu amenzi în valoare totală de 1.500 de lei. Sancțiunile au fost aplicate în urma unor controale care au fost organizate de de jandarmii botoșăneni, care au acționat șpe linia prevenirii braconajului în habitatele piscicole naturale ale județului, respectiv pe râul Siret și acumulările Bucecea și Rogojești. Potrivit reprezentabților Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Botoșani, acțiunea s-a desfășurat în cooperare cu Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Botoșani, jandarmii aplicând șase sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 1500 de lei, pentru pescuit fără permis valabil și cu unelte neautorizate.
Prevenirea și combaterea faptelor de natură penală și contravențională la regimul piscicol a reprezentat o direcție importantă de acțiune a Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani și în anul 2021, în acest sens fiind constatate trei infracțiuni și 120 de contravenții pentru încălcarea prevederilor O.U.G. nr.23/2008 privind pescuitul și acvacultura.
„Acțiunile de acest gen vor continua în acest an, atenția jandarmilor fiind îndreptată asupra modului de respectare a normelor în vigoare pentru conservarea și protecția faunei piscicole. Reamintim pasionaților de pescuit obligația prezentării unui permis de pescuit valabil, la solicitarea jandarmilor și, de asemenea, atragem atenția asupra faptului că folosirea plaselor de pescuit de tip monofilament este interzisă și se pedepsește conform legii”, a precizat Dan Izotov, purtător de cuvânt în cadrul IJJ Botoșani.