luni, aprilie 7, 2025
AcasăLocal BTTineri răniţi după ce s-au izbit cu maşina într-un cap de pod

Tineri răniţi după ce s-au izbit cu maşina într-un cap de pod

Doi tineri au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce mașina în care se aflau s-a izbit într-un cap de pod, de pe raza satului Strahotin, comuna Dângeni.

În urma unui apel la 112, la fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Trusești, cu o autospecială de stingere, dotată cu modul de descarcerare, precum și o ambulanță a Serviciului Judeţean de Ambulanţă.

În autoturism se aflau patru tineri cu vârste cuprinse între 14 și 19 ani. Doi dintre ei au refuzat transportul la spital.

Pompierii s-au asigurat că nu există riscul izbucnirii unui incendiu, fiind deconectate bornele bateriei.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
4.4 ° C
4.6 °
4.4 °
52 %
4kmh
73 %
lun
4 °
mar
8 °
mie
7 °
J
6 °
vin
9 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Se întoarce iar primăvara un pic, după aia vine vara direct.

EDITORIAL

Miliarde de pixeli sunt risipiți în toate mediile electronice pe ce spun și fac cei 11 candidați la președinție. Sunt întorși pe toate fețele,...

EPIGRAMA ZILEI

Bărbații sunt porci, mișei, Îmi spunea, justificat, Pentru că amanții ei O înșală nencetat... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...