Actorii Teatrului ”Mihai Eminescu” invită spectatorii în acest sfârșit de săptămână la spectacolul „Bani din cer” de Ray Cooney. Piesa poate fi urmărită sâmbătă, 29 ianuarie, dar și duminică de la ora 18.00, la Casa Tineretului.
„Orice situaţie de acest fel te învaţă ceva, te reface. Ray Cooney, autorul textului este, în primul rând, actor. El ştie ce înseamnă pentru un actor o situaţie foarte incitantă, explozivă. El ştie ce înseamnă replica. A scris un şir de piese ştiind toate cele spuse şi Bani din cer; nu face excepţie de la regulă. Este o piesă scrisă pentru actori.
Textul aduce la rampă, în primul rând, actorii. Situaţiile se schimbă din trei în trei minute, dacă nu şi mai repede. Şi actorul şi personajul sunt puşi în situaţii limită. Este vorba de limita comediei, să ne înţelegem, nu de limita umanului! Iar echipa de actori de la Botoşani a probat reacţii deosebite, evident, în situaţiicu totul şi cu totul deosebite! Orice situaţie de acest fel – când capeţi, surprinzător – o sumă mare de bani – te învaţă ceva, te reface! Chiar dacă, până la urmă, nu vei avea parte de acei bani!”, au transmis reprezentanții teatrului.
Regia artistică şi coloana sonoră aparțin lui Alexandru Vasilache, iar scenografia lui Mihai Pastramagiu. Din distribuția spectacolului fac parte actorii Dana Bucătaru, Sorin Ciofu, Ioan Crețescu, Gheorghe Frunză, Lorena-Petronela Chiribuță, Răzvan Amitroaei, Vali Popa și Petruț Butuman.
Un bilet costă 30 de lei și 15 lei pentru elevi, studenți, pensionari. Acestea se găsesc la Agenția Teatrală din incinta Cinematografului Unirea, Tel. 0231 511 255, de marți până vineri între orele 8.00 -21.00, la Casa Tineretului din B-dul Mihai Eminescu nr. 48, tel 0231 510 970 și 0735 779 821
Program: 12.00 – 16.00, de marți până vineri, sâmbătă și duminică de la 16.00 la 18.00, dar și online https://eventbook.ro/program/teatrul-mihai-eminescu-botosani