Încetul cu încetul, se stinge vâlva mediatică iscată în jurul filmului „Don’t Look Up”. Părerile sunt împărțite, ceea ce nu a fost o surpriză, însă nu despre privit în sus am intenția să scriu. Mult mai important mi se pare să vorbesc despre ceea ce se întâmplă aici, pe pământ. Și cu ocazia asta vreau să readuc în memorie filmul „Buried” din 2010, cu Ryan Reynolds în rolul principal. Pe la noi a fost difuzat sub numele de „Îngropat de viu”. Despre ce anume este vorba? Paul Conroy, un civil american ce lucrează în Irak se trezește îngropat într-un sicriu, având la dispoziție un telefon și alte câteva accesorii. Și află că cei care l-au luat prizonier nu-l vor elibera decât dacă primesc o răscumpărare de cinci milioane.
Filmul e dătător de fiori și nu-l poți urmări fără să te gândești la realitatea românescă. Paul se apucă să sune după ajutor, dar funcționarii pe care-i apelează au un comportament deloc străin trăitorilor pe meleagurile mioritice. Întrebări cretine, tras aiurea de timp și lipsă completă de empatie pentru cel aflat la ananghie. Fie că e vorba de Departamentul de Stat, fie că e vorba de alte instituții, interlocutorii nici măcar nu fac efortul de a ascunde că sunt agasați de insistența celui care luptă pentru propria viață. Și, după ce-i consumă timpul și oxigenul la propriu, angajații statului îl pasează către altcineva, ignorând strigătele disperate ale cetățeanului onest. Sună românește? Sigur că da…
Și, ca și cum nu ar fi de ajuns, filmul nu se termină așa cum suntem obișnuiți. Nu dezvălui mai mult, e un film de văzut și revăzut, mai ales prin ochii trăitorului din această țară. Plătim taxe peste taxe. Plătim accize și supraaccize la care se adaugă nelipsitul TVA. Plătim și iar plătim și pentru ce? Cât timp dorm în opoziție, parveniții politicii sunt de acord că avem prea mulți angajați la stat, adesea prea bine plătiți, însă odată ajunși la putere, încep să vadă lucrurile altfel și nu mai știu cum să înființeze posturi călduțe pentru rubedenii și amante. Avem cel mai mare aparat administrativ dintre toate țările Europei, însă în clasamentul eficienței ținem morțiș să nu pierdem lanterna roșie. Asta pentru că s-a făcut pasul de la analfabetul funcțional la analfabetul funcționar. Cu puține excepții, funcționarul public nu știe pe ce lume se află și toate eforturile nu-i sunt direcționate spre cetățean, ci spre propriul confort. Pentru că la pasat problema la alții, poate se rezolvă de la sine, se pricepe cel mai bine năimitul la stat.
Astfel, în plin scandal al facturilor la energie, Dumitru Chiriță, președintele ANRE, a plecat în concediu. Și nu în țară, deși în România doar cei cu venituri consistente își mai pot permite un concediu. A plecat, ca amărâtul, tocmai în Dominicană. Instituția păstorită de acest parvenit politic le recomandă cetățenilor să ceară explicații de la furnizori. Autoritatea Națională de Reglementare în Energie are treburi mai importante de făcut.
Florin Cîțu, alt priceput, le-a recomandat cetățenilor să plătească facturile, așa umflate cum sunt și apoi o să se vadă ce și cum. Graba individului nu e proastă, la fel cum nu e nici grija. Statul își trage cam 60% din valoarea facturilor, prin urmare, e cam nepotrivit ca funcționarii să dea vina pe privați și interesele străine. Dacă statul ar dori să reducă valoarea facturilor, ar putea să o facă fără probleme. Însă statul nu-și dorește decât o viață mai bună pentru adunăturile din jurul partidelor. În rest, potopul fie cu cetățeanul de la care se așteaptă să dea tot ceea ce-i lipsește statului. Nu tu spitale, școli, drumuri, sisteme de irigații sau industrie. Doar funcționari școliți pe repede înainte. Iar atunci când dai funcție unui analfabet funcțional nu te poți aștepta la cine știe ce rezultate. Mai ales în condițiile în care statul chiar nu are nevoie de oameni competenți.
