Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean a fost luată de asalt, de câteva zile, de botoşănenii care vor sa se testeze pentru Covid. Astfel, în doar 24 de ore, la UPU au ajuns 204 persoane, majoritatea pentru a afla daca sunt infectate cu SARS-Cov-2. „Oamenii sunt panicaţi şi nu respectă nişte proceduri care ar fi simple şi pentru ei şi pentru noi. Unii medici de familie, cum au făcut şi în celelalte ocazii, trimit pacientul la UPU şi se „spală pe mâini” şi îi scutesc pe ei de anumite proceduri. Nu este nici OK, nici colegial şi nu ne sprijină cu nimic. Spaţiul acesta mic nu ne ajută de niciun fel. Asta înseamnă un timp de aşteptare prelungit pentru pacenţi, o agitaţie a personalului din UUP, a oamenilor care nu sunt mulţumiţi de aceste servicii. Dar acestea sunt regulile, iar situaţia este copleşitoare, pentru că pe lângă pacienţii Covid, se preizintă toate celelalte afecţiuni în serviciul nostru”, a spus medicul Ramona Guraliuc, şeful UPU-SMURD.
Din acest motiv reprezentanţii sistemului sanitar botoşănean fac apel către pacienți să apeleze la medicii de familie, care pot testa pacienții în mod gratuit. „Recomandarea noastră este ca pacienţii, care suspectează că ar fi contaminaţi şi ar fi pozitivi, să ia legătura în primul rând cu medicul de familie. Pentru a nu aştepta în Unitatea de Primiri Urgenţe mai mult timp se poate cere chiar testarea la domiciliu, după ce medicul de familie solicită prin 112 ca pacienţii să fie testaţi”, a declarat medicul Monica Adăscăliţei, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Botoşani.