spot_img
miercuri, aprilie 16, 2025
AcasăNaționalȘeful ANRE a plecat în concediu în plină criză a facturilor

Șeful ANRE a plecat în concediu în plină criză a facturilor

Președintele Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a plecat în concediu de odihnă în perioada 17-21 ianuarie, în plină criză a facturilor mari la energie, arată un răspuns trimis de instituție la solicitarea Economedia.

Întrebată dacă șeful instituției a plecat în Republica Dominicană, ANRE a răspuns că „Codul muncii nu prevede necesitatea precizării motivelor pentru efectuarea concediului de odihnă legal”.

Chiriță, un fost electrician-sindicalist promovat și susținut de PSD la șefia ANRE, a lipsit săptămâna aceassta atât de la întâlnirile cu guvernul, cât și de la ședința de luni a coaliției de guvernare PSD-PNL-UDMR. Locul său a fost ținut în permanență de vicepreședintele Zoltan Nagy. Potrivit surselor G4Media, când a fost întrebat în ședința coaliției de ce lipsește Chiriță, Zoltan Nagy ar fi spus că șeful ANRE e plecat în concediu medical.

Pe de altă parte, liberalii îl acuză pe Chiriță că a plecat de fapt în concediu de odihnă în Republica Dominicană – un paradis tropical aflat în apropiere de Cuba, în plină criză a facturilor.

Bazându-se pe această informație, liderii PNL i-ar fi cerut lui Marcel Ciolacu să îi retragă sprijinul politic lui Dumitru Chiriță, care poate fi demis doar de Parlament.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
9 ° C
11.6 °
8.9 °
75 %
4.9kmh
96 %
mie
23 °
J
21 °
vin
21 °
S
19 °
D
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Așa se procedează zilele astea, dacă uiți ceva de pe listă, ai și unde parca când te întorci și cărucior de cumpărături la îndemână.

EDITORIAL

Rândurile de față nu se doresc a fi destinate nici academicienilor și nici proștilor. Sunt pentru oamenii normali care n-au trecut ca gâsca prin...

EPIGRAMA ZILEI

Berbecuț Bârsan, ce ești năzdrăvan, Doar tu ne-ai băgat, adânc în rahat Deși ai primit, lucrări, înmiit De la noi, șira de paie și oloiul din tigaie...  - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...