O răzbunare prostească l-ar putea trimite în spatele gratiilor pentru următorii ani pe un tânăr din comuna Rădăuți Prut. Acuzat de tentativă de omor și tulburarea liniștii și ordinii publice, Marian Marin Plutariu, în vârstă de 30 de ani, a fost condamnat vineri, de magistrații Tribunalului Botoșani, la patru ani și două luni de închisoare cu executare în regim de detenție. Tânărul s-a ales și cu interdicția de a se apropia de victima agresiunii timp de trei ani după executarea pedepsei închisorii.
Agresiunea a avut loc în satul Miorcani, din comuna Rădăuți-Prut, în seara zilei de 25 iulie 2021, pe terasa unui local din comună. Atunci, în prezența mai multor persoane, Marian Marin Plutariu, în vârstă de 30 de ani, l-a lovit de mai multe ori peste cap şi corp, cu o bâtă de baseball, pe un consătean, Viorel C. Rănit grav, acesta din urmă a ajuns la spital, a doua zi, iar cazul a intrat în atenția anchetatorilor.
Întrucât loviturile au vizat o zonă vitală, obiectul folosit a fost o bâtă, iar medicii legiști au avansat ipoteza că leziunile traumatice suferite au pus în primejdie viața victimei, anchetatorii au stabilit că la mijloc ar putea fi vorba de o tentativă de omor. În plus, medicii legiști au apreciat că victima a suferit leziuni pentru vindecarea cărora necesita 35-40 zile de îngrijiri medicale.
Scandal în urmă cu un deceniu
Cercetările au fost preluate de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, iar pe 7 august agresorul a fost arestat preventiv. Ancheta avea să arate că în perioada anilor 2005-2008, victima agresiunii, care la acea dată era angajat al poliției de frontieră, a avut altercație cu tânărul și mama acestuia. Atunci, soția fostului polițist de frontieră a avut un disco-bar, iar tânărul a mers acolo într-o seară și, agitând o bere, a început să stropească în interiorul barului. Viorel C. a intervenit atunci și l-a potolit, dar câteva ore mai târziu tânărul a reapărut în bar însoțit de mama și tatăl lui, care veniseră înarmați cu un băț și o furcă. A urmat un conflict violent, dar spiritele s-ar fi calmat a doua zi, când toți ar fi fost invitați la poliție, însă nimeni nu a făcut plângere. De altfel, timp de mai bine de zece ani, întâmplarea părea să fi fost uitată.
Doar că pe 25 iulie 2021, Marian Marin Plutariu s-a gândit că este momentul răzbunării. Aflând că Viorel C. este pe terasa din centrul satului, tânărul s-a înarmat cu o bâtă de baseball, pe care a lăsat-o la intrarea în local. După ce a băut o bere, tânărul a luat bâta și, prin surprindere, fără a spune nimic, a tăbărât pe Viorel C.
Cu antecedente penale, Marian Marin Plutariu a fost arestat, iar imediat ce a fost trimis în judecată, el a recunoscut totul pentru a primi o pedeapsă mai blândă. Așa se explică de ce condamnarea a fost la patru ani de închisoare. Cert este că magistrații l-au obligat și la plata cheltuielilor de spitalizare, care depășesc 5.000 de lei. Sentința nu este definitivă.