Prin 1822, maicile de la schitul Agafton, care devenise între timp mănăstire de călugăriţe, se plâng domnului Ioniţă Sandu Sturdza de hotărâtura făcută de Măria Sa Doamna Callimachi „moşiilor Măriei Sale”, cu care prilej locul schitului a fost împresurat de Mănăstirea Doamnei. Ele cer înfăţişare cu vechilii moşiilor Măriei Sale, Doamnei Callimachi. În urma acestei jalbe, la 29 octombrie 1822, domnul porunceşte vornicilor de Botoşani să-i oprească pe „orândatorii”de la mănăstire de a lua locul schitului în primire. La acea dată, doamna Smaranda Callimachi se afla în exil la Boli, pe ţărmul Asiei Mici. Nici mai târziu neînţelegerile dintre cele două părţi nu vor conteni. Astfel, la 21 decembrie 1828, stareţa şi tot soborul mănăstirii Agafton scriu boierilor „Obşteştii Adunări” pentru a li se plânge de stăpânitorii megieşitei moşii a Mănăstirii Doamnei, care „străcându-ne pădure, luându-ne arăturile şi sămănăturile şi alte multe bântueli suferind, încât am rămas de perit”. Pe o chitanţă din 9 octombrie 1824, o oarecare „Mariia jâdoavca, fata <lui> Solomon, însemna preţurile în lei pe care era dispusă să le ofere, prin intermediul unui anume Costachi, pentru cumpărarea de la mezat, pe trei ani, a patru moşii greceşti, printre care Mănăstirea Doamnei şi Costeşti. Aceste două moşii, de la „ţinut<ul> Botoşănii, a lui Calimah” erau apreciate la suma de 12.600 de lei, cel puţin atât era dispusă acea Marie să ofere pentru arendarea pe trei ani a veniturilor lor. Spre comparaţie, pentru Băiceni se ofereau 6000 de lei. Peste câţiva ani, fostul ginere al doamnei Smaranda (aceasta murise în 1819), hatmanul Constantin Paladi, îşi reia demersurile pentru recuperarea banilor pe care îi avea de primit de la fosta sa soacră, văduva lui Scarlat Callimachi. Adresându-se lui Hadi efendi de la Poartă, el îl roagă pe acesta să intervină în favoarea rezolvării jalbei pentru vânzarea proprietăţii amanetate, în schimbul unui împrumut dat doamnei Smaranda („Izmaragda”), soţia fostului voievod Callimachi. În vederea ajutorării soacrei sale, care acumulase datorii la moartea soţului ei, hatmanul amanetase avuţia părintească negustorului Apostol Ivanov, supus rus, în schimbul sumei de 15.340 galbeni. După ce soacra îi dăduse ca garanţie o moşie din Botoşani (Mănăstirea Doamnei cu Costeştii, n.ns.), au plecat cu toţii la Poartă, după ce socrul său primise firmanul de încheiere a domniei. În urma mişcării eteriste din 1821, hatmanul şi-a urmat soţia şi rudele domneşti în exil la Boli (oraş din Anatolia, la răsărit de Izmit-Nicomedia, pe drumul spre Ankara), de unde, fiind eliberat, s-a întors în Moldova, pretinzând de la soacra sa, revenită şi ea pe pământul moldav, banii pe care-i dăduse mai demult, pentru că între timp şi negustorul rus, Apostol Ivanov, sosind la Iaşi, îi cerea stingerea datoriei. În finalul răvaşului său, amintindu-i de o mai veche promisiune, Constantin Palade îl roagă pe Hagi efendi să îl ajute să iasă din această încurcătură.
Prof. dr. Daniel BOTEZATU