Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, i-a transmis, joi, procurorului general Gabriela Scutea, să prevină, descopere și să combată orice tip de activitate infracțională ce ar putea fi desfășurată în contextul crizei energiei și a fenomenului asociat de majorare a facturilor la energie, cum ar fi înșelăciunea, abuzul în serviciu, concurența neloială, grup infracțional organizat.
Ministrul Energiei Virgil Popescu a declarat miercuri, după ședința de guvern, că există o procedură pentru cei care au facturile umflate. Acesta spune că ANRE ar trebui să se ocupe, iar românii care primesc facturi fără compensarea prețului la energiei trebuie să semnaleze acest lucru prima dată la furnizor, iar mai apoi la ANRE.
Consumatorii finali care au neclarităţi cu privire la valoarea facturii trebuie să se adreseze în primul rând furnizorului, care este obligat să ofere explicaţii clare, apoi, dacă nu sunt mulţumiţi de răspuns, să depună plângeri la Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie, la alte instituţii şi chiar în justiţie, transmit reprezentanții ANRE într-un comunicat.
Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Mihai Culeafă, a anunţat că în ultima săptămână au fost controlaţi 37 de furnizori de energie electrică şi gaze, constatându-se faptul că doi operatori au emis facturi pe luna noiembrie fără a aplica plafonarea sau compensarea preţurilor.