spot_img
sâmbătă, aprilie 19, 2025
AcasăSportMihai Roman II vine să ajute FC Botoșani: „Sper sa mă descurc...

Mihai Roman II vine să ajute FC Botoșani: „Sper sa mă descurc mult mai bine decât data trecută!”

Atacantul Mihai Roman II a semnat un contract valabil cu FC Botoșani până în vara anului 2023, alăturându-se lotului pregătit de Marius Croitoru în cantonamentul din Antalya.  

Fotbalistul, care a venit din postura de jucător liber de contract după ce s-a despărțit de Universitatea Craiova, se află la a doua aventură la FC Botoșani după cea din sezonul 2018-2019.

„Sunt foarte bucuros că am semnat cu FC Botoșani, un club pe care îl cunosc și pe care îl respect foarte mult, un club unde m-am simţit apreciat ca om și ca fotbalist. Pe lângă asta, a fost și această dorință foarte mare de a lucra cu antrenorul Marius Croitoru. Sper să facem o treabă cât mai bună împreună, să jucăm în play-off, să țintim cât mai sus, iar pe plan personal sper să mă descurc mult mai bine decât data trecută”, a declarat Mihai Roman II.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
17.8 ° C
18.8 °
17.8 °
61 %
0.5kmh
100 %
S
20 °
D
22 °
lun
24 °
mar
25 °
mie
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Numai ce am dat la ziar și s-a și rezolvat avaria. Probabil s-au luat cu sărbătorile și au uitat.

EDITORIAL

Ne-am aștepta ca, având în vedere vremurile și tehnica, cei de la butoane să fie mai prudenți atunci când vine vorba despre manipulare și...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...