spot_img
vineri, noiembrie 22, 2024
HomeLocal BTSistemul sanitar botoșănean îndoliat de pierderea unui coleg

Sistemul sanitar botoșănean îndoliat de pierderea unui coleg

Cadrele medicale din sistemul sanitar botoșănean au primit ca un mare șoc vestea decesului colegului Dr. Ovidiu-Nicolae Alexa. De la reprezentanții unității sanitare în care a lucrat, până la cei care au colaborat cu el, toți deplâng moartea medicului la doar 46 de ani.
“Cu nemărginită tristețe, ȋntregul personal al Spitalului Municipal Dorohoi deplȃnge stingerea neașteptată din viață a domnului doctor ALEXA OVIDIU-NICOLAE, medic
coordonator al Compartimentului Primire Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Dorohoi.
Am pierdut un coleg bun, un profesionist, un om dedicat profesiei sale nobile. Nu putem să-i fim decȃt recunoscători pentru modul exemplar ȋn care a ȋnțeles să slujească spitalul.
Familia, colegii, prietenii trăiesc astăzi această pierdere cu o adȃncă durere ce nu poate fi alinată decȃt prin rugăciune, comemorare și recunoștință pentru tot ceea ce a dăruit de-a lungul vieții sale. Suntem cu gȃndul și sufletul alături de familia ȋndurerată, dar și de toți cei care au avut prilejul să-l cunoască și să-l aprecieze.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Dumnezeu să-l odihnească ȋn pace și să-l așeze alături de cei drepți!”, este mesajul transmis de doctor Valerian Andrieș, managerul Spitalului Municipal Dorohoi.

“Drum bun domnule doctor! Drum pe care sigur nu ți l-ai dorit! Mai are rost să spun că-mi pare rău ca nu am avut timp să ne intâlnim să-ți mulțumesc? Totdeauna dăm vină pe timp! Aș vrea să cred că ne vom face timp și pentru lucrurile care contează cu adevărat! Dumnezeu să te ierte!”, este mesajul emoționant transmit de Doina Caba, managerul Spitalului Județean de Urgență, cea care a și colaborat timp de câțiva ani cu medicul în timpul în care cei doi au activat la Spitalul Dorohoi.

Reprezentanta Ministerului Sănătății în județ a fost personal la Dorohoi în momentul primirii veștii cumplite, medicul Ovidiu Alexa fiindu-i și coleg de gardă la CPU Dorohoi. “Am pierdut un coleg bun, un profesionist, un om dedicat profesiei sale nobile. Am avut bucuria de a lucra alături de el și pot spune că sistemul sanitar botoșănean este mai sărac în acest moment. Sunt cu gândul și sufletul alături de familia îndurerată, dar și de toți cei care au avut prilejul să-l cunoască și să-l aprecieze ca medic și om. Dumnezeu să îl ierte!”, a precizat medicul Monica Adăscăliței, directorul DSP Botoșani.

Și reprezentanții Serviciului Județean de Ambulanță (SJA) sunt șocați de decesul prematur al medicului care a coordonat centrul de urgențe de la Dorohoi. “Serviciul Județean de Ambulanță Botoșani transmite sincere condoleanțe familiei Dr. Alexa Ovidu la trecerea în neființă a colegului nostru. care a activat în cadrul CPU Dorohoi. Drum lin spre stele și Dumnezeu să-l ierte!”, a transmis medicul Eduard Gurău, managerul SJA Botoșani.

Un alt mesaj a venit de la medicul Loredana Ostafe, colegă în cadrul CPU Dorohoi. “S-a grăbit spre cer! Parcă mai avea un pic de treabă în RAI! Un OM ce a ascultat atâtea suferințe și a salvat atât de multe inimi!!! Pe-a lui a pus-o deoparte, pe mai târziu…. NE VEDEM MÂINE DIMINEAȚĂ! Noi, de jos, cu un gol imens în suflet iar tu, de sus, zâmbind liniștit!”, a scris medicul Loredana Ostafe.

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
ninsoare puternică
1.7 ° C
1.7 °
0.5 °
91 %
2.1kmh
100 %
vin
2 °
sâm
1 °
Dum
1 °
lun
3 °
mar
2 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Multă lume încă nu s-a hotărât cu cine votează. O fi din cauza ofertei bogate.

EDITORIAL

Cu stupoare constatăm în aceste zile că în mizerabila „Ciorbă” (am făcut referire la Vladimir Ciorbă, soțul pesedistei Laura Vicol, unul din creierele acestei...

EPIGRAMA ZILEI

Tot votând răul cel mai mic N-am realizat nimic Așadar și prin urmare Încercăm cu ăla mare?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...