Prefectul județului Botoșani, Dan Nechifor, a fost confirmat diagnosticat miercuri cu Covid-19. Acesta a avut simptome specifice și s-a testat, iar rezultatul a fost pozitiv. În prezent, Dan Nechifor se află la domiciliu, în stare stabilă, autoizolându-se.
Medicii urmează să facă o anchetă epidemiologică pentru a vedea care dintre colegii săi a intrat în contact cu el, pentru a fi la rândul lor testați.
Prefectul este vaccinat cu serul de la Johnson&Johnson, iar starea sa nu este una gravă. Acesta va trebui să stea în carantină timp de 10 zile, iar atribuțiile acestuia au fost preluate de subprefectul Aneta Gireadă.