Astăzi, la „Povestea vorbei”, un cuvânt care dă fiori tuturor celor care îl aud, este vorba despre „asasin”. Termenul derivă dintr-un cult secret al crimei, din secolele XI-XII, numit „Hashishin”, adică „Mâncătorii/Fumătorii de hașiș”, hașișul fiind un drog ce se consumă prin mestecare sau fumat. Acest nume era dat membrilor unei secte islamice șiite, nizarii, al căror lider inițial a fost Hasan Ibn Sabbah (1050-1124), proeminent lider musulman, supranumit și „Bătrânul sau Înțeleptul de pe Munte”. Numele „hashishin” provine dintr-o poveste, posibil inventată (poate chiar de către dușmanii acestei secte, ca o modalitate de a explica modul în care imamul Hasan reușea să îi convingă pe adepții săi să fie trimiși la moarte atât de repede), poveste în care se arată cum proceda Hasan cu bărbații din clanurile rivale pe care reușise să îi facă prizonieri. Astfel, aceștia erau drogați cu hașiș, inducându-li-se o stare hipnotică, după care le erau oferite plăceri senzuale, prin intermediul unor roabe frumoase și fete din harem, făcându-i să creadă că sunt în raiul islamic. Când ieșeau din această transă, erau trimiși în misiuni, de multe ori sinucigașe, cerându-li-se să ucidă ținte proeminente, dintre dușmanii sectei sau ai imamului, cu promisiunea că astfel li s-ar oferi o cale rapidă de întoarcere în paradis, în ideea de a-i face de neînduplecat în îndeplinirea misiunii lor. Dincolo de legendă, se știe că acest grup de asasini își avea principala fortăreață în regiunea muntoasă Alamut, pe țărmul Mării Caspice, în nord-vestul actualului Iran. Aici, Sabbah conducea, cu mână forte, societatea sa secretă de asasini, care avea o organizare apropiată de cea a gradelor masonice, cu ucenici, calfe și maeștri în ale meseriei. Prin prisma contactelor documentate cu Cavalerii Templieri, se presupune că au influențat, din punct de vedere ezoteric, anumite practici ale acestora. Ordinul în sine avea cinci niveluri: Marele Maestru (primul dintre ei a fost Sabbah), Marii Propagandiști, Propagandiștii, Rafiqs (Companionii sau Calfele) și Lasiqs (Adepții), cei antrenați ca asasini propriu-ziși. Aceștia din urmă erau indivizi atletici, foarte bine antrenați pentru luptă și arta deghizării și a disimulării, astfel încât să poată face parte inclusiv din elita societății, în cadrul diferitelor culturi. Convingerea generală a acestui grup era aceea că uciderea individuală a unor lideri era de preferat războaielor care puteau avea mii de victime. Adepții erau îndoctrinați să creadă că se aflau într-un perpetuu jihad (război sfânt), al cărui plan general era cel trasat de liderul lor, Sabbah. Oricare ar fi fost acel plan și motivele sale, Sabbah își folosea asasinii pentru a ucide diferiți lideri luând, de asemenea, bani pentru uciderea prin contract. Acest grup de ucigași a devenit respectat și temut, fiind format din asasini experți, aparent capabili să pătrundă oricând și oriunde semănând, din acest punct de vedere, cu luptătorii ninja, din cultura japoneză. Crimele lor erau comise în public, ceea ce servea ca un element suplimentar de descurajare pentru alți posibili inamici. Nu erau doar asasini, ci extorcau și bani de la cei care, dacă nu plăteau, ar fi devenit victimele lor, folosind amenințarea „plătește sau vom trimite Hashishin-ul”! În acest sens, lăsau pe podea, lângă paturile potențialelor victime, pumnale otrăvite și bilețele în care arătau că dacă nu vor fi plătiți, data viitoare pumnalele vor fi folosite la uciderea celor șantajați astfel. În ciuda reputației de asasini nemiloși, grupul a avut o grijă deosebită să nu facă alte victime decât țintele lor, evitând să ucidă oameni de rând sau trecători nevinovați. De aici rezultă și asocierea asasinilor cu uciderea oamenilor proeminenți. Îl omori pe obscurul Icsulescu, ești doar un ucigaș. La un moment dat, fortărețele și așezările controlate de către asasini se întindeau pe teritoriile actualelor state Irak, Siria, Liban. Declinul lor începe după moartea imamului Sabbah, ucis de către propriul fiu, Mohamed, iar sfârșitul li s-ar trage, conform unor opinii, de la încercarea, nereușită, de a-l ucide pe Mongke Khan (1209-1259), al patrulea împărat (khagan) al Imperiului Mongol, fiul cel mare al temutului Genghis Khan. Prin 1250, hoardele mongole au început să cucerească așezările și fortificațiile Hashashin, culminând cu 1256, când mongolii cuceresc Alamut-ul, reședința asasinilor. În timp ce fortărețele lor au dispărut și societatea lor a fost desființată, membrii cultului au acționat, oarecum independent, timp de încă un secol. Grupuri de asasini și fidaiun (luptători islamici antrenați pentru a asasina, sub imperiul îndoctrinării și exaltării religioase) există și astăzi, în Orientul Mijlociu.
Ruinele fortificației Alamut, reședința inițială a temuților sectanți Hashashin
Hasan Ibn Sabbah, fondatorul sectei islamice șiite Hashashin
Mongke Khan, al patrulea Mare Han mongol, fiul cel mare al lui Genghis Khan și cel care a distrus secta Asasinilor
Prof. dr. Daniel BOTEZATU
