Un bătrân de 87 ani, din orașul Săveni, și-a pierdut viața în urma unui incendiu produs în camera unde dormea. Tragedia a avut loc joi dimineață (n.r. – 30 decembrie a.c.). Puțin după ora 9, un vecin care avea grijă de bărbat a observat că iese fum din casă și a sunat după ajutor.
„Un echipaj din cadrul Gărzii de Intervenție Săveni, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, dar și un echipaj aparținând Serviciului Județean de Ambulanță, au ajuns, în cel mai scurt timp, la fața locului și au constatat că ardeau câteva lucruri dintr-o cameră a locuinței. Proprietarul a fost găsit în interior, decedat, parțial carbonizat. Cel mai probabil, incendiul s-a produs după ce mai multe bunuri din încăpere s-au aprins de la un reșou aflat în funcțiune”, a precizat Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență.
Pompierii spun că tragedia a avut loc întrucât incendiul a fost observat și anunțat cu întârziere.
Pentru prevenirea unor astfel de tragedii, ISU Botoșani vă recomandă:
– nu amplasați aparatele electrice de încălzire în apropierea materialelor combustibile sau a corpurilor de mobilier;
– nu folosiţi aparate electrice de încălzire cu defecțiuni sau improvizații;
– nu adormiți cu aparatele electrice de încălzire în funcțiune;
– nu amplasați materiale combustibile la mai puțin de un metru față de mijloacele de încălzire;
– opriți funcționarea mijloacelor de încălzire atunci când părăsiți locuința;
– nu lăsați, niciodată, copiii în casă nesupravegheați cu mijloace de încălzire în funcțiune.