Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea unui bărbat de 42 de ani, din municipiul Dorohoi, care se află de mai mulți ani în Anglia. Bărbatul a menținut permanent legătura cu familia, însă de pe data de 20 decembrie a.c., acesta nu a mai putut fi contactat. În aceste condiții, rudele au solicitat sprijinul polițiștilor, care au mediatizat cazul cu acordul familiei
Potrivit semnalmentelor transmise de reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean, Sergiu Purice are o înălțime de circa 1,75 m, o greutate de aproximativ 80 de kg, este șaten și are ochii căprui.
„Cetățenii care dețin informații cu privire la această persoană sunt rugați sa apeleze 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție”, a transmis Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Botoșani.