Începând cu anul viitor, instituția condusă de Doina Federovici a hotărât să nu mai reînnoiască cele câteva abonamente la „Monitorul de Botoșani”. Nici pentru aparatul propriu, nici pentru instituțiile din subordine. În acest fel, actuala președintă a Consiliului Județean întrerupe un obicei păstrat aproape douăzeci și șapte de ani, de când a apărut la Botoșani acest ziar, pe vremea când ea încerca să termine liceul. Explicația pe care a oferit-o este la fel de gogonată ca o declarație politică: vrea să nu facă discriminare față de alte mijloace media, la care nu are abonament, uitând că deocamdată „Monitorul” este de mai mulți ani singurul ziar local care apare și în format tipărit.
Adevărata explicație o putem găsi în altă parte, anume în apucăturile narcisiace al doamnei, care profită de absolut orice ocazie pentru a se fotografia și a posta pe Facebook, unde aceeași admiratori, membri și simpatizanți PSD, o adulează în cel mai fals dar și interesat mod. Se poate crede că a fost atinsă de meteahna clasică, numită boala Hybris, a celor ajunși la putere care, după o vreme, se consideră mesianici și de neînlocuit, chiar dacă în realitate sunt indivizi la fel de mediocri cum au fost toată viața.
Noi nu putem să-i cântăm osanale, așa cum probabil ar dori, și nu o vom face nici pe viitor. De mai multe ori, politicieni aflați vremelnic la putere au încercat să ne cumpere cu un pumn de arginți, uneori tentant de mulți. Au fost, în țară, ziare care au luat banii, s-au bucurat de ei până i-au cheltuit, dar au pierdut încrederea cititorilor, iar asta i-a costat totul.
Nu e vorba că suntem loviți financiar de faptul că nu mai există cele 10-12 abonamente la Consiliul Județean, suma e insignifiantă. Gestul e semnificativ, însă. Pentru modul în care e văzută presa sau cam cu câți bani crede președinta CJ că poate cumpăra ziariștii de la „Monitorul”.
Fostul președinte pesedist al CJ, Costică Macaleți, a preferat să dea publicitate unui ziar din Iași, care vindea în Botoșani cinci exemplare, numai ca banii de la anunțurile pe care era obligat prin lege să le publice să nu ajungă cumva la „Monitorul”. Așa că Doina Federovici păstrează tradiția, de fapt.
Este greu pentru mintea doamnei care a fost parlamentar, ba chiar chestor al Senatului, deci a atins cele mai înalte culmi ale puterii, să citească în ziar și altceva decât laude aduse propriei persoane, la fel ca unui Ceaușescu mai mărunt. Așa că aplică politica struțului: dacă nu citește ziarul, înseamnă că nu există. Ea devine în acest fel exponentul clasei politice din care face parte, ajunsă la putere nu prin meritocrație, ci prin viclenie și obediență extremă față de șefii ierarhici. Amintim doar episodul în care a adunat din tot județul membri de partid pentru a-i căra la Iași cu autocarele, la mitingul de toată jena ținut de Liviu Dragnea, pe atunci șeful PSD. Doina Federovici este și ea croită după chipul și asemănarea politicienilor români: preferă să găsească vinovați în presă și nu în propriile fapte, deși e ca și cum te-ai supăra pe oglinda care îți arată chipul.
Care chip poate fi frumos pe dinafară, dar hidos după ce cade fardul.