Pensionarii care au venituri mai mici de 1.429 de lei pe lună vor beneficia de compensarea cu 90% a prețului medicamentelor. Anunţul a fost făcut astăzi de premierul Nicolae Ciucă. Acesta a declarat că decizia ar urma să intre în vigoarea de la 1 ianuarie 2022.
„Aproape jumătate de milion de pensionari riscau să piardă dreptul la compensarea medicamentelor odată cu majorarea cu 10% a punctului de pensie începând cu data de 1 ianuarie. Vom creşte plafonul veniturilor până la care pensionarii vor beneficia de compensare cu 90% a medicamentelor. Începând cu 1 ianuarie 2022, pensionarii cu venituri până la 1.429 de lei pe lună inclusiv, vor beneficia de această măsură de sprijin”, a spus Ciucă înaintea şedinţei de guvern.
Potrivit proiectului de hotărâre care va fi analizat, marţi, în şedinţa de guvern, de la 1 ianuarie 2022, pensionarii cu venituri din pensii şi indemnizaţie socială de până la 1.429 lei/lună inclusiv, indiferent dacă realizează sau nu alte venituri, vor beneficia de compensarea cu 90% a preţului de referinţă al medicamentelor.
În prezent, de acest program beneficiază cei cu pensii de până la 1.299 lei/lună.