joi, aprilie 10, 2025
AcasăLocal BTMamă convinsă să nu-și abandoneze bebelușul

Mamă convinsă să nu-și abandoneze bebelușul

După ce a fost la un pas de a petrece primul Crăciun pe această lume în plasament, un bebeluş a primit o şansă nesperată de la cadrele medicale de la Maternitate. Acestea au reuşit să convingă o mămică să îşi păstreze copilul, la care dorea să renunţe, imediat după ce a născut.

Tânăra, în vârstă de 18 ani, a dat naştere unui băieţel, însă imediat după naştere le-a spus cadrelor medicale că vrea să renunţe la copil, pentru că nu avea unde să meargă cu copilul, tatăl acestuia fiind implicat într-o altă relaţie. Tânăra nu avea nici măcar o hăinuţă pentru bebeluş.

În acest context, cadrele medicale de la Maternitate au făcut imediat front comun şi au apelat la ajutorul cunoscuţilor, iar între timp au reuşit să o convingă pe mamă să ţină copilul lângă ea, cât se încearcă găsirea unor soluţii. Într-un timp scurt au fost adunate mai multe hăinuţe, bani şi chiar s-a găsit şi o soluţie pentru cazarea celor doi, astfel că mama a decis să nu mai abandoneze micuţul. „Măcar puţin am ajutat. De fapt, marea comunitate care trimite hăinuţe, jucării cu mult drag pentru copiii din Maternitate. Toţi cei care trimit sunt Moş Crăciun. Datorită lor, în prag de Sărbătoare Sfântă, un băieţel are hăinuţe de îmbrăcat”, a spus medicul primar de neonatologie Carmen Zaboloteanu, şeful secţiei neonatologie din cadrul Maternităţii Botoşani.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
ploaie ușoară
4.5 ° C
4.6 °
2.8 °
74 %
4.1kmh
100 %
J
5 °
vin
5 °
S
8 °
D
15 °
lun
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Numai ce s-a uitat doamna galeș la candidatul PSD de primar și deja l-a pus DNA sub control judiciar.

EDITORIAL

Urmărind în urmă cu ceva timp meciul de fotbal dintre San Marino și România, gândurile m-au dus, fără să vreau, spre Rusia. Dar nu...

EPIGRAMA ZILEI

S-a mai spart azi o blocadă Din calea destinului: Nașul e avid să vadă Puța ... finului!  -Dumitru Monacu

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...