Jandarmeria Capitalei a anunțat că până astăzi, în jurul orei 11.30, au fost date 117 amenzi în valoare de aproape 200.000 de lei, în urma protestului ce a avut loc ieri la Parlament. 45 dintre ele, în valoare de 24.500 de lei, au fost aplicate persoanelor identificate astăzi.
Ministerul de Interne anunța marți seara că au fost identificați peste 160 de protestatari și s-au aplicat 58 de sancțiuni. Astăzi, încă 211 persoane au fost identificate pe baza imaginilor surprinse în timpul protestului AUR de ieri de la Palatul Parlamentului. „În continuare, se fac verificări pentru identificarea și sancționarea altor persoane care au comis fapte antisociale”, arată Jandameria într-un comunicat.
Doi protestatari care au luat parte ieri la mitingul ilegal de la Parlament au fost reținuți pentru 24 de ore. Unul dintre ei este un bărbat de 50 de ani, susținător AUR, acuzat că a distrus mașinile parcate în curtea Parlamentului. Celălalt este un tânăr de 23 de ani, prins de Poliție în această dimineață. El ar fi forțat poarta Senatului.