spot_img
marți, aprilie 15, 2025
AcasăLocal BTNenorocire evitată de jandarmi în preajma Crăciunului

Nenorocire evitată de jandarmi în preajma Crăciunului

Un echipaj al Inspectoratului Județean de Jandarmi, a reușit să evite o posibilă tragedie, în timpul unei misiuni de patrulare.

Jandarmii botoșăneni se aflau marți seară în localitatea Cerchejeni, iar la un moment dat au observat, în lumina farurilor, trupul unui bărbat întins pe asfalt, pe mijlocul străzii, la doar câteva zeci de metri de casă. Oamenii legii au oprit imediat autospeciala, au acordat bărbatului primul ajutor, după care au apelat la colegii de la Ambulanță. “Deoarece bărbatul era inconștient, prezenta urme de rănire și exista pericolul de a fi accidentat de o mașină aflată în trafic pe timpul nopții, jandarmul a solicitat prin apel 112 prezența unui echipaj medical”, a precizat Dan Izotov, purtătorul de cuvânt al IJJ Botoșani.

Bărbatul a fost preluat, de la fața locului, de un echipaj al Ambulanței și transportat la Unitatea de Primiri Urgențe. Cadrele medicale au suspectat că ar fi vorba despre un accident rutier. “Bărbatul a fost supus mai multor investigații imagistice, inclusiv computer tomograf complet. În urma investigațiilor, bărbatul a fost diagnosticat cu policontuzie prin cădere accidentală de la același nivel și etilism acut”, a precizat medic din cadrul UPU – SMURD. Acesta a fost ulterior dirijat și către Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean, pentru un consult de specialitate, după care medicii urmau să decidă dacă se impune sau nu internatea acestuia.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
11.6 ° C
11.6 °
11.1 °
67 %
6.9kmh
100 %
mar
15 °
mie
20 °
J
21 °
vin
21 °
S
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă totul e întors pe dos, de ce-ar rămâne poezia altfel.

EDITORIAL

Se vorbește din ce în ce mai mult despre reforma educației și este firesc să fie așa în condițiile în care e tot mai...

EPIGRAMA ZILEI

Ieri se șoptea pe la Don: "Davai ceas, davai palton!" Azi se strigă-n gura mare: "Give me so, pământuri rare!" - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...