Cei câțiva zeci de botoșăneni care s-au declarat revoluționari, deși județul Botoșani nu a avut parte de o revoluție în adevăratul sens al cuvântului, vor marca astăzi împlinirea a 32 de ani de la Evenimentele din Decembrie 1989. „Din toți membrii Asociației Revoluționare 22 – 25 Decembrie 1989 Botoșani, mai trăiesc vreo 17. Dar mai sunt veniți din țară, care s-au retras din alte zone, cam încă pe atâta. Cred că mai suntem vreo 30 și ceva cu toții”, a recunoscut Vasile Halasanu, președinte asociației.
Momentul care a dus la nașterea acestei organizații a fost dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989, când zeci de muncitori veniți din Zona Industrială a Botoşaniului s-au adunat în ceea ce se numește astăzi Piața Revoluției, în faţa fostei judeţene de partid şi a teatrului, unde au scandat „Jos Comunismul”. S-a intrat mai apoi în birourile foștilor membri ai PCR, după care s-au ținut discursuri din balconul teatrului și din balconul Palatului Administrativ. Nu s-au tras focuri de armă, nu au existat lupte și nici răniți. Au fost însă zeci de mii de botoșăneni care au ieșit în stradă pentru a se bucura de libertate și care, odată cu schimbarea regimului, nu au căutat să obțină niciodată vreun fel de avantaje.
Avantaje pentru revoluţionari
Cu toate acestea, au existat unii care, fără să fi suferit vreo zgârietură, au încercat să dovedească faptul că sunt revoluționari. Este drept, legea de conferă unele avantaje – primesc indemnizaţii reparatorii de 2.200 de lei lunar, alții au primit pământ. Revoluţionarii au prioritate și la primirea unei case din fondul de locuinţe sociale, cu plata celei mai mici chirii prevăzute în lege. Transportul în comun, urban, este gratuit, şi tot gratuit pot face 12 călătorii dus întors cu trenul, pe an. Revoluţionarii sunt scutiţi de la plata taxelor şi impozitelor pentru o locuinţă şi terenul aferent acesteia şi se pot pensiona cu cinci ani înainte de împlinirea vârstei, dacă au stagiul de cotizare atins.
Și, chiar dacă au trecut mai bine de trei decenii de la acele evenimente, mult dorita schimbare de regim, sperată de toți cei care au ieșit în stradă în Decembrie 1989 și au scandat „Libertate”, nu a adus prosperitatea şi nici normalitatea pe care o aşteptau cu toții. Iar în tot acest timp, numele adevăraților eroi botoșăneni, care au murit împușcați în conflictele sângeroase din țară, aproape că nu mai sunt pomenite nicăieri, nici măcar pe o listă pentru aducere aminte.