Miercuri, 22 decembrie, de la ora 18:00, la Casa Tineretului va fi prezentat, în premieră, spectacolul „Insomnie de Crăciun”, o creație colectivă a actorilor Teatrului „Mihai Eminescu”. Din distribuția piesei de teatru fac parte actorii Daniela Bucătaru, Gheorghe Frunză, Răzvan Amitroaie, Bogdan Horga Lenuș Moraru, Andreea Moțcu, Silvia Răileanu, Lidia Uja și Anastasia Șoptică.
Aranjamentul muzical aparține lui Bogdan Horga, iar scenografia și costumele lui Mihai Pastramagiu.
„Iarna, vestitul grădinar al florilor de gheață, a gătit la Teatrul „Mihai Eminescu” un spectacol cu arome de Crăciun, încălzit la focul poeziilor și întâmplărilor de iarnă, aranjat în haine de sărbătoare de actorii noștri. Vă invităm să ne fiți oaspeți pe 22 decembrie la ora 18.00 la Casa Tineretului, să visăm și să ne bucurăm împreună de visurile copilăriei, clinchete de zurgălăi și scântei de povești. P.S.: Opțional „pisici încremenite de frig”, au transmis reprezentanții teatrului.
Un bilet costă 30 de lei şi 15 lei pentru elevi, studenți, pensionari. Acestea se găsesc la Agenția Teatrală din incinta Cinematografului Unirea, Tel. 0231 511 255, de marți până vineri între orele 8.00 -21.00, dar și Casa Tineretului din B-dul Mihai Eminescu nr. 48, tel 0231 510 970 și 0735 779 821. De asemenea, acestea pot fi cumpărate şi online de aici.
„Intrarea se face pe baza certificatului verde și a dovezii trecerii prin boală, dar care nu au mai mult de 180 de zile”, au transmis reprezentanții instituției.