O femeie din municipiul Botoșani a fost rănită, după ce a fost lovită de o mașină în timp ce încerca să traverseze strada pe trecerea de pietoni. Accidentul s-a produs duminică, pe 19 decembrie a.c., în intersecția străzilor Bucovina și Mihai Kogălniceanu, când femeia de 48 de ani s-a angajat regulamentar în traversare pe trecerea de pietoni semnalizată și marcată corespunzător, dar a fost surprinsă de un autoturism condus de un bărbat de 68 de ani, din municipiul Botoșani, care circula pe strada Bucovina.
Anunțați despre producerea accidentului, polițiștii rutieri au ajuns la fața locului și l-au testat alcoolscopic pe șofer, rezultatul fiind negativ.
Doar că nu a fost singurul caz de acest gen. Tot duminică, pe 19 decembrie a.c., un bărbat de 51 de ani, din comuna Gorbănești, care circula cu un autoturism pe drumul comunal DC 23 B, din localitatea Socrujeni, a surprins și accidentat un bărbat de 63 de ani, din localitate, care s-a angajat în traversarea părții carosabile. În urma unui apel pe 112, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au ajuns la locului accidentului și au constatat că pietonul încerca să traverseze drumul prin loc nepermis și fără să se asigure. În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost negativ în cazul conducătorului auto și de 0,2 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul pietonului.
În ambele situații, polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.