Au trăit la sfârșitul secolului al III-lea și începutul secolului al IV-lea. Sfinții Mina și Ermoghen s-au născut amândoi la Atena. Aceștia au locuit însă în Bizanț, fiind în slujba împăratului Maximian. Mina, vestit pentru marea sa învățătură și darul elocinței, a fost trimis de către împărat la Alexandria, pentru a restabili liniștea orașului. Sfântul Mina a mers și a restabilit cu adevărat ordinea, dar pe creștini i-a lăsat în pace, declarându-se creștin. Aflând despre ceea ce s-a întâmplat, împăratul l-a trimis pe prefectul Ermoghen pentru a-l convinge pe Mina să renunțe la credința creștină, și pentru a-i persecuta pe creștini.
Ermoghen a împlinit ordinul împăratului: el l-a adus pe Sfântul Mina înaintea judecătorului, i-a tăiat picioarele și limba, i-a scos ochii, apoi l-a aruncat în închisoare. Dar acolo S-a pogorât la Sfântul Mina, tămăduindu-l, Domnul Iisus Hristos. Văzând-l pe Sfântul Mina vindecat cu desăvârșire, Ermoghen s-a convertit și el la creștinism, fiind botezat de Sfântul Mina. Ermoghen a propovăduit Cuvântul lui Dumnezeu și a fost numit Episcop al Alexandriei. Împăratul i-a supus pe amândoi la chinuri, pe care sfinții le-au îndurat. Privind la vitejia celor doi mărturisitori și la minunile pe care le lucra Dumnezeu prin ei, secretarul și prietenul Sfântului Mina, pe nume Eugraf, a stat înaintea tribunalului și i-a strigat împăratului: „Şi eu sunt creștin!”. Auzind aceasta, însuși Împăratul l-a decapitat atunci pe Sfântul Eugraf, după care a ordonat călăilor să-i decapiteze pe Sfinții Mina și Ermoghen. Sfintele lor moaște au fost duse în Constantinopol, unde au făcut multe minuni.
Cei doi călugări – Pilda numărul 285
Se spune că odată, doi călugări au vrut să treacă peste un râu nu prea adânc, dar peste care nu se afla vreun pod. Pe mal, o tânără fată nu îndrăznea să se încumete în lupta cu apa. Văzând-o, unul dintre călugări a luat-o în brațe, a trecut-o pe celălalt mal, apoi și-a văzut mai departe de drum. Cel de-al doilea călugăr nu i-a spus nimic, dar spre seară, când au ajuns, în sfârșit, între zidurile mânăstirii, a răbufnit:
– Cum este posibil să ridici în brațe o fată, când noi, călugării, nu avem voie nici măcar să le privim?
Liniștit, celălalt i-a răspuns:
– Eu am lăsat fata acolo, tu, însă, o mai porți și acum cu tine.
– Preot Sandu OLIVIAN
