Trei tineri care au găsit un portofel cu mai multe carduri și au scos banii din conturi s-au trezit cu polițiștii la ușă. După isprăvile comise, ei vor fi anchetați pentru comiterea a trei infracțiuni – însușirea bunului găsit, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și acces ilegal la un sistem informatic.
Suspecții, care sunt din județul Iași, au fost identificați de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi, după o serie de investigații care au durat mai bine de două săptămâni.
„În urma cercetărilor efectuate de polițiști a reieșit faptul că, la data de 23 noiembrie a.c., trei tineri de 28, 27 și 19 ani, din județul Iași, în timp ce se aflau în orașul Flămânzi, au găsit în spațiul public un portofel, în interiorul căruia erau mai multe carduri bancare și suma de 100 de lei, pe care și le-au însușit pe nedrept și ulterior au efectuat patru operațiuni de retragere numerar a sumei totale de 2100 lei”, a precizat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean.
Ancheta a pornit după ce păgubașul a realizat că a rămas fără portofel, dar și fără banii din conturi, și a sesizat poliția. Astfel, în urma investigațiilor, în cursul zilei de miercuri, 8 decembrie a.c., polițiștii au pus în executare patru mandate de percheziție domiciliară la locuințele persoanelor bănuite de comiterea faptelor, din județul Iași și Botoșani, în cadrul cărora au fost identificate și ridicate în vederea continuării cercetărilor, mai multe bunuri care prezintă interes în cauză.
Totodată, persoanele percheziționate au fost conduse la sediul poliției, în baza unor mandate de aducere, iar în cadrul activităților au restituit persoanei vătămate întreg prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională.
„Cercetările continuă, urmând ca în funcție de rezultatele investigațiilor să fie dispuse măsurile legale”, a adăugat Delia Nenișcu.
Activitățile au fost desfășurate cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul I.P.J. Botoșani și I.P.J. Iași și a celor din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Iași.