Un bărbat din satul Stâncești, comuna Mihai Eminescu, a salvat de la pieire un pui de căprioară, iar acum caută o soluție legală pentru ca nu cumva exemplarul să cadă pradă câinilor sălbatici sau braconierilor. În vârstă de 75 de ani, Sergiu Patz poveste că pe 5 mai a mers în pădure cu un prieten din municipiul Botoșani pentru a strânge bureți. Erau în pădurea de la marginea satului Ipotești, spre Cătămărăști Vale, iar lângă o cioată a observat piciorușele căprioarei.
„Prima dată nu știam ce este. Am crezut că este un șarpe. Era micuță și avea cam un kilogram și jumătate. Era încolăcită acolo și nici nu mișca”, a povestit Sergiu Patz.
Bărbatul a hotărât să o ia acasă, mai ales că în acea pădure au fost observați mai mulți câini hoinari. Prima săptămână a hrănit-o cu lingurița, cu lapte de vacă, după care i-a schimbat alimentația cu griș cu lapte. Când s-a înzdrăvenit, puiul de căprioară a început să se dezvolte și creștea de la o săptămână la alta.
„A ajuns să mănânce 13 litri de lapte pe săptămână. Îmi făcusem abonament la cineva din sat, care îmi dădea laptele cu trei lei litrul”, a adăugat Sergiu Patz. După câteva luni, puiul de căprioară s-a înțărcat singur și nu a mai acceptat laptele.
A tratat-o cu multă grijă, iar după ce s-a făcut bine i-a fost milă să o lase în pădure. I-a pus și un nume – Mădălina – și se bucură în fiecare zi de compania ei. Cum legea interzice creșterea în captivitate a animalelor sălbatice, Sergiu Patz nu a vrut să aibă probleme și a mers singur la poliție, dar și la parchet, unde a povestit cele întâmplate, fiind anunțată inclusiv Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi, care a încheiat un proces verbal cu bărbatul, prin care acesta din urmă se obliga să o îngrijească.
Bărbatul ţine căprioara în casă
Doar că puiul a crescut și a devenit căprioară în toată regula și are acum nevoie de hrană din ce în ce mai multă. „Acum mănâncă orice, de la grăunțe, până la lucernă. O pâine și jumătate o mănâncă în fiecare zi fără probleme”, a povestit botoșăneanul, care a recunoscut că, după ce vremea s-a mai răcit, a acceptat-o în casă.
„Merge după mine peste tot. Acum se joacă în curte cu câinii. Dacă îi spun să vină să îmi dea un pup, ea vine singură. Mă gândesc că dacă ar fi să o eliberez în sălbăticie, ea nu ar face față și ar putea să cadă pradă câinilor hoinari sau braconierilor”, s-a destăinuit Sergiu Patz. Cum nici mâncare nu mai are pentru ea, iar soția lui este bolnavă, bărbatul a căutat o soluție.
Însă nu ar dori să o predea AJVPS pentru că, spune el, căprioara ar putea să ajungă pe masa de Crăciun. „A crescut sub ochii mei și vă spun sincer am ajuns să țin la ea mai mult decât la copilul meu”, a adăugat bărbatul. Prin urmare, el a luat legătura cu alt botoșănean, care are o crescătorie de ponei, pentru a vedea dacă acesta poate să o îngrijească.
O altă variantă ar fi ca puiul de căprioară, care s-a obișnuit cu prezența umană și nu s-ar descurca în sălbăticie, să fie preluat de o grădină zoologică.