Un bărbat, în vârstă de 50 de ani, din Tudora, şi-a pus capăt zilelor, luni seară, chiar în gospodăria în care locuia cu soţia şi cei doi copii. De altfel, descoperirea macabră a fost făcută chiar de care unul dintre copiii acestuia, alarmat de faptul că tatăl său era de negăsit. Din păcate, bărbatul zăcea, fără suflare, într-o anexă din curtea casei. Acesta şi-a confecţionat un ştreang dintr-un cablu subţire şi şi-a lăsat greutatea corpului să îi ducă la îndeplinire planul macabru.
Băiatul a sunat imediat la 112, pentru a cere ajutorul cadrelor medicale, iar la faţa locului a ajuns echipajul cu medic al SMURD. „Din păcate nu s-a mai putut face nimic, decât constatarea decesului. Bărbatul a fost găsit după mai mult timp de la stopul cardio-respirator, astfel că nu s-au mai impus manevrele de resuscitare”, a precizat medicul specialist în medicina de urgenţă Dănuţ Panaitescu, din cadrul UPU-SMURD.
Potrivit apropiaţilor, bărbatul nu mai avea în antecedente tentative de suicid şi nici nu a lăsat vreodată de înţeles că ar recurge la un astfel de gest. Din acest motiv decizia sa este cu atât mai şocantă pentru familie şi comunitatea din care făcea parte.
Cazul a intrat şi în atenţia poliţiştilor, care au deschis o anchetă. „În cauză a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă şi a fost dispusă efectuarea unei autopsii pentru a se stabili cu exactitate cauza decesului”, a precizat agent principal Delia Nenişcu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoşani.