Weekend-ul trecut s-a demonstrat a fi unul norocos pentru un botoşănean. Asta după ce acesta a câştigat un premiu important la Loto, în urma extragerii care a avut loc duminică. Potrivit unui comunicat transmis de Loteria Română, unul dintre biletele câştigătoare la tragerea principală Joker de duminică, la categoria a II-a, a fost jucat la o agenţie din Botoșani.
”La tragerea principală Joker de duminică, la categoria a II-a s-au înregistrat două câştiguri a câte 52.375,92 lei fiecare, cu un bilet jucat la o agenţie din Botoşani, iar cu acel de-al doilea bilet jucat la o agenţie din Bucureşti”, informează Loteria Română.