spot_img
vineri, noiembrie 22, 2024
HomeLocal BTSăveni, capitala multiculturalității de Ziua Naţională

Săveni, capitala multiculturalității de Ziua Naţională

Orașul Săveni a fost capitala multiculturalității, miercuri, de Ziua Națională a României, găzduind un conglomerat de evenimente artistice. Lansare de carte, activități festive diversificate, cu implicarea comunităților de armeni, ruso-lipoveni, evrei și romi, dar și a unor invitați din Republica Moldova. Acestea au fost manifestările de care cei prezenți s-au bucurat.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Evenimentul a început cu intonarea imnului în fața Primăriei și o horă, urmat de un marș al solidarității, încheiat la Casa de Cultură. În prezența unei audiențe numeroase, a fost lansată cartea „Jocuri populare din județul Botoșani”, un adevărat abecedar al domeniului, scrisă de inginerul Mihai Chelărescu, profesor și coregraf.

„Este o carte deosebită, un material complex, care descrie în detaliu stilurile coregrafice folclorice din județul Botoșani, o carte apărută la momentul oportun, în vremuri în care tradițiile încep sa se piardă sau să se amestece, și prezentată publicului într-o zi sfântă și plină de încărcătură emoțională. Este o carte care, în opinia mea, cu cât încercăm să o interpătrundem, cu atât ne fascinează și ne impresionează mai mult și ne îndeamnă mai mult să o valorificam, pentru că sunt, recunosc, un împătimit iubitor de tradiții și folclor autentic românesc”, a spus Alexandru-Iulian Boaru, instructor-coregraf al Ansamblului Folcloric „Hora” din Vlăsinești.

„Orașul Săveni este un mozaic etnic și cultural”

În cadrul evenimentului au luat cuvântul rapsozii populari și invitații de onoare, Maria și Alexandru Vasiliu, Virginia Rață, Steliana Băltuță, Alexandru Boaru, seria de recitaluri debutând cu solista Valentina Lulciuc Tipa. Scena a fost apoi toposul spectacolului „Uniți în spirit românesc”, participând ansamblurile folclorice „Floarea Soarelui”, „Vlăstarele lui Enescu”, „Mugurașul”, Grupul vocal „Crenguța de busuioc”, Corul „Sfântul Gheorghe” din Săveni, Grupul artistic „Star Music” al Societății „Arlechin”, ansamblurile „Salovuski” și „Ivușca“ ale Comunității Rușilor-Lipoveni din Botoșani, Ansamblul de dansuri populare „Mugurașii”, de la Școala Gimnazială Nr.13 Botoșani, coordonat de Anamaria Hazaparu, Mihaela Filip și coregraful Mihai Chelărescu, Grupul „Micii artiști”, îndrumat de Cristina Crîșmaru și Trupa de teatru „Antract”, coordonat de Florica Nechifor.

„Orașul Săveni este un mozaic etnic și cultural, iar una dintre cele mai mari satisfacții este implicarea tuturor comunităților într-o zi care poartă mesajul unității. Hora este simbolul fraternității, al acceptării și al egalității. Ne-am bucurat de o mobilizare exemplară. Ca reprezentant al tuturor cetățenilor, sunt mândru că am aniversat Ziua Națională alături de ei”, a spus Relu Târzioru, primarul orașului Săveni.

Prezent la manifestările de Ziua Națională a fost și primarul comunei George Enescu, Bogdan Murariu, care a transmis că într-adevăr „comunitatea orașului Săveni a demonstrat de-a lungul timpului că este o purtătoare veritabilă a tradiției”.

La finalul activității, toți copiii au fost răsplătiți cu cadouri oferite de Primărie, organizator al manifestărilor dedicate Zilei Naționale. Partenerii reușitei au fost Societatea Culturală „Arlechin”, Liceul Teoretic „Dr. Mihai Ciucă”, Centrul Județean de Voluntariat și Muzeul de Arheologie din Săveni.

„Ceea ce s-a întâmplat la Săveni este dovada că oamenii sunt mai presus de discrepanțele istorice. Indiferent de rolul în societate, etnie, religie, dacă toți ne dăm mâna și simțim că putem forma o mare familie, diversitatea nu poate fi decât avantaj. Activitățile au fost numeroase și ne bucurăm că am reușit să promovăm tradițiile și cultura, aici amintind despre monografia lansată. Avem inspirație suficientă pentru a pregăti următorul 1 decembrie”, a afirmat Flavius Damean, președintele Asociației „Arlechin”.

Ovidiu Ivanov, liderul comunității rușilor lipoveni, Cristi Lazarovici, președintele comunității armene și Simon Marcu, membru al comunității evreiești, au subliniat că sunt mândri de cetățenia română și etniile pe care le reprezintă, arătându-se încântați de manifestațiile la care au participat.

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
cer acoperit de nori
0.6 ° C
1.6 °
0.6 °
75 %
1.6kmh
100 %
vin
2 °
sâm
1 °
Dum
1 °
lun
3 °
mar
2 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Multă lume încă nu s-a hotărât cu cine votează. O fi din cauza ofertei bogate.

EDITORIAL

Cu stupoare constatăm în aceste zile că în mizerabila „Ciorbă” (am făcut referire la Vladimir Ciorbă, soțul pesedistei Laura Vicol, unul din creierele acestei...

EPIGRAMA ZILEI

Tot votând răul cel mai mic N-am realizat nimic Așadar și prin urmare Încercăm cu ăla mare?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...