O acțiune a jandarmilor botoșăneni pe linia prevenirii braconajului piscicol s-a finalizat, în mod surprinzător, cu depistarea a doi bărbați care fumau substanțe vegetale interzise chiar de Ziua Națională a României.
„În timpul deplasării către un habitat piscicol natural din zona localității Bălușeni, jandarmii au observat, pe un drum agricol, un autoturism ai cărui ocupanți au avut un comportament suspect la vederea forțelor de ordine. Întrucât din autoturism se simțea un miros înțepător de fum, cei doi au fost întrebați dacă au fumat substanțe interzise, răspunsul fiind pozitiv”, a arătat Dan Izotov, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ).
Controlul corporal și al interiorului mașinii au dus la descoperirea unui dispozitiv de mărunțit și a mai multor muguri vegetali, motiv suficient pentru întocmirea actelor de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere de droguri de risc pentru consum propriu.
„La verificarea identității, jandarmii au constatat că cei doi bărbați sunt frați, iar unul dintre ei a mai fost depistat, cu câțiva ani în urmă, în ipostaze similare”, a adăugat Dan Izotov.
Cazul vine la numai câteva zile după un alt caz oarecum asemănător, jandarmii depistând alți șapte bărbați care se drogau într-o mașină, în apropierea Bisericii Uspenia din municipiul Botoșani.
Substanțele vegetale ridicate în vederea confiscării, împreună cu actele de sesizare, vor fi înaintate către Serviciul Județean de Combatere a Criminalității Organizate, în vederea continuării cercetărilor.