Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră (SPF) Rădăuți Prut efectuează cercetări cu privire la un tânăr care conducea un moped neînregistrat, deși nu deținea permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule. Totul s-a întâmplat pe 28 noiembrie a.c., când un echipaj al SPF Rădăuți Prut, aflat în misiune pe raza localității Cuzlău (comuna Păltiniș), a oprit pentru control un moped, fără număr de înregistrare, condus de un bărbat în vârstă de 34 de ani.
Cu ocazia efectuării controlului, bărbatul nu a putut prezenta permisul de conducere, motiv pentru care polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, descoperindu-se că de fapt tânărul nu este posesor de permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.
Acuzat de comiterea a două infracțiuni – conducere fără permis și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat – teribilistul s-a ales cu un dosar penal și riscă să fie trimis în judecată, la finalizarea cercetărilor.