O mărturie hotarnică, din 11 decembrie 1750, de la Vasile Buhăescu biv vel medelnicer, arată că între heleşteul mănăstirii şi ogoarele ei exista o bucată de loc numită Livada, la care călugării mănăstirii Doamnei aveau dreptul, deşi în acel moment nu stăpâneau ei acel loc. Stăpânul de atunci al Livezii era banul Dumitraşcu Calmăşul, fratele dragomanului Ioan Callimachi, locul fiindu-i danie, din locul domnesc al târgului, de la Grigore al II-lea Ghica, vărul său primar (Ruxandra, mama banului Dumitraşcu, era fiica lui Grigore I Ghica şi mătuşa, de la frate, a lui Grigore II Ghica). Urmare, posibilă, a presiunilor lui Constantin Racoviţă voievod, banul Dumitraşcu va da, la 31 martie 1751, o carte prin care dăruia acest pământ, sub întăritura mitropolitului Iacov, mănăstirii Doamnei, „ce iaste mitoc la Sviata Gora, la mănăstirea Rusica, unde să cinsteşte hramul Sfântului marelui mucenic Pandelimon”. Motivul invocat al daniei era acela că locul numit Livada se afla între heleşteul de pe apa Dresleucei, al mănăstirii, şi ogoarele ei. O nouă carte a lui Constantin Racoviţă voievod, din 25 mai 1751, întăritoare a celei de danie a Livezii pentru mănăstirea Doamnei, arăta că acel loc fusese al mănăstirii Sf. Nicolae – Popăuţi şi nu al târgului, astfel încât dania lui Grigore al II-lea Ghica pentru banul Dumitraşcu este anulată, banul fiind nevoit să dea locul şi ispisocul pentru acesta mănăstirii Doamnei. Prin această carte i se întărea mănăstirii Doamnei şi moşia Costeşti din câmp. După domnia lui Constantin Racoviţă, banul Calmăş reintră, pentru scurt timp, în stăpânirea acelui loc, ajutat fiind şi de intervenţia fratelui său Gavril, mitropolit al Thessalonic-ului începând cu anul 1745. Acesta îi scria lui Dumitraşcu Calmăşul, arătându-i că l-a scăpat de „sâla lui Constantin vodă”, luând de la călugării greci zapisul de danie, cu iscălitura fratelui său, pe care l-a şi rupt. „Stăpâneşti de acum în pace Livada şi n-ai nici o grijă”, încheia mitropolitul acest răvaş. La 3 mai 1759, Ioan Theodor Callimachi voievod, fratele banului Dumitraşcu Calmăşul, dă carte egumenului Sofronie, al mănăstirii Doamnei, împuternicindu-l să stăpânească moşia din jurul mănăstirii şi să îşi ia dijma din ţarini, semănături, fâneţe, grădini şi livezi cu pomi, din prisăci cu stupi şi din tot locul, cu tot venitul moşiei, „după obicei”. Locuitorii moşiei erau apăraţi de toate dările domneşti, iar fiecare casă de pe moşie trebuia să dea mănăstirii 20 de parale. Cei care nu aveau bani erau obligaţi să lucreze la mănăstire şase zile pe an, trei zile vara şi trei iarna. Diferendul pentru locul numit Livada se prelungeşte şi după moartea lui Dumitraşcu. O scrisoare din <1764> octombrie 24, a Mariei, băneasa răposatului Dumitraşcu Calmăşul, adresată lui Grigore al III-lea Ghica, arată pe ce temei stăpânea ea, în acel moment, moşia Livada, care fusese a mănăstirii Doamnei. La 2 noiembrie 1764, o carte a lui Grigore al III-lea Ghica voievod întărea mănăstirii Doamnei stăpânirea peste moşiile sale, inclusiv Livada, arătându-se hotarele şi actele vechi de stăpânire, băneasa Maria Calmăş fiind dată „rămasă”. La 14 mai 1778, în urma unei noi jalbe a Mariei Calmăş, Constantin Moruzi voievod dă carte vornicilor de Botoşani să cerceteze pricina pentru care s-a jeluit băneasa, anume că mănăstirea Doamnei i-ar fi împresurat moşia sa, Livada. Au urmat ani de conflicte, pentru acest loc, între călugării mănăstirii Sf. Pantelimon de lângă Botoşani şi Maria băneasa răposatului Dumitraşcu Calmăşul, care în ciuda aproape a tuturor evidenţelor se socotea îndreptăţită la a stăpâni acel loc. Astfel, la 3 februarie 1786, Nicolae Balş vel vornic scria vornicilor de Botoşani că domnul Alexandru Mavrocordat II (Firaris – Fugarul, n.ns.) a aprobat un ultim termen de înfăţişare bănesei Maria Calmăş, în judecata sa cu mănăstirea Doamnei, pentru moşia Livada. Fiul Mariei, Ioan Callimach polcovnicul scria, la 17 iunie 1786, vel logofătului Nicolae Balş, că maica sa, bătrâna Maria, va veni negreşit la judecată. Probabil moartă între timp, neîmpăcată pentru nedreptatea ce-i părea a i se face prin luarea Livezii, băneasa Maria nu apucă să mai vadă cartea din 8 iulie 1786 a lui Alexandru II Mavrocordat, prin care acesta întărea mănăstirii Doamnei stăpânirea pe moşia Livada.
Dicționar de termeni istorici:
Biv vel – fost mare
Dragoman – tălmaci, interpreți ai Porții otomane, de origine creștină. Din cauza interdicției coranice de a învăța limbile „nevredincioșilor”, turcii apelau la străini, de regulă greci din cartierul Fanar al Istambulului, pentru a trata cu reprezentanții diplomatici ai puterilor creștine. Marele dragoman era un veritabil ministru de externe
A fi dat rămas – a pierde judecata, motiv pentru care plătește și cheltuielile legate de aceasta
Prof. dr. Daniel BOTEZATU