Cu adevărat dramatice în situația în care ne aflăm nu sunt rezultatele incompetenței, corupției și imposturii, care s-au întins ca o cangrenă în toată societatea, cât ceea ce va urma. Pe de o parte, mulți avem sentimentul blocajului: societatea a ajuns la un punct dincolo de care – dacă nu se schimbă ceva în ordinea lucrurilor – ne așteaptă degringolada. Pe de altă parte, devine tot mai evident că la noi mijloacele consacrate ale schimbării sunt ineficiente.
Sistemul constituțional, partidele, mecanismele instituționale, așa cum le-am construit, mimându-le pe cele occidentale doar în litera nu și în spiritul lor, par jucării în mâinile celor care au puterea de decizie. Avem legi copiate din cele mai avansate democrații, dar normele de aplicare ale lor sunt șvaițer. Toate au portițe de scăpare. Iar acolo unde nu au, cei care pot să aplice coerciția fac erori intenționate, astfel încât cei care încalcă legea pot să scape ușor pe temeiuri de procedură.
Peste țară tronează un spectru hidos, o alianță a corupției, cu care ne-au obișnuit socialiștii, cu minciuna cu care ne-au obișnuit liberalii. Este un fel de auroră întunecată a inițiaților, din care ei împart prostimii, cu osebire celor care li se supun mai abitir, ce și cât și cum decid ei, astfel încât să-și asigure continuitatea la putere și accesul la resurse. Nu mai există stânga, dreapta, nu mai contează opțiunile populare, de fapt nu mai contează nimic. Acum e pe față: atât vă revine vouă, atât ne revine nouă și durata, câte doi ani pentru fiecare.
Ce se va întâmpla cu bazinele celor două partide, ai căror susținători au fost învățați să se urască? Ce se va întâmpla cu baza de cadre, președinți, consilieri, directori, contractanți? Vor fi schimbați la fiecare doi ani? Dar contractele de execuție, vor fi reziliate la fiecare doi ani? Experiența USL, condusă dual de Ponta și Antonescu, a arătat că alianța nu funcționează. Cu toate că un demnitar PSD și unul PNL au mai multe în comun între ei doi decât între fiecare dintre ei și alegătorii săi, în situație de conflict interesul personal și apartenența de grup doboară orice colaborare.
Termenul criză nu mai este doar sperietoarea utilizată în exces de către manipulatorii comportamentului de consum ci, de data aceasta, o realitate cumplită. Din Ungaria, mare producător agricol, a dispărut făina, ca să reapară mai scumpă cu 40%. Austria, care găzduiește cel mai mare nod energetic din Europa, amenință fără jenă cu o mare penurie de energie. Au izbucnit tot felul de alte crize: a cip-urilor, a cafelei, a hârtiei și lista poate continua cu sute de articole din uzul zilnic al fiecărei familii. Capac peste toate, și a transporturilor. Toate duc la scumpiri în lanț, care se văd deja. Guvernele vor încerca să compenseze cu măriri de venituri pentru cetățeni și, în acest fel, vor declanșa o inflație devastatoare.
Doar în stare de război s-au mai întâlnit astfel de crize și dereglări. Creșteri abrupte de prețuri, comenzi blocate luni de zile, creșterea incontrolabilă a dobânzilor, fluctuații năucitoare pe burse, comportament haotic al agenților economici și al politicienilor, incertitudine și impredictibilitate. Este o conjunctură excepțională, în care instrumentele uzuale ale statului de drept, șchiop și maimuțărit cum este al nostru, devin greu operabile.
Mai devreme sau mai târziu, coaliția asta ad-hoc se poate prăbuși peste noapte, așa cum a apărut. Românilor nu prea le pasă de crizele politice și morale, ba chiar le stă în obicei să le ia în râs. Dar dacă le va fi limitat accesul la mâncare, băutură și căldură vor ieși în stradă. Și nu cu pancarte amuzante, ca la Ordonanța 13, ci cu pietre și topoare. Ca să nu ajungă acolo, alianța asta în contra naturii este condamnată să reușească să țină cumva criza în frâu. De aici și teama mea pentru ceea ce va urma.
