Venirea călugărilor greci la mănăstirea Sf. Pantelimon de lângă Botoşani coincide cu o perioadă de declin şi vremuri grele pentru aceasta. Având în vedere starea mănăstirii, la 20 mai 1737, Grigore al II-lea Ghica îi întărea acestui aşezământ monahal, „de la ocolul Botoşenilor”, aflat în criză şi sărăcie, scutirile domnilor anteriori, dându-i învoire să-şi caute şi să-şi aducă doi oameni străini pentru slujbă, urmând ca aceştia să fie scutiţi de toate dările şi angheriile. Doar dacă se va menţiona prin hrisov domnesc, călugării vor da câte un galben de om. În acelaşi spirit, la 19 iunie 1742, un izvod de la Constantin Mavrocordat voievod, de miluire a unor schituri şi mănăstiri închinate, cu o parte din vama domnească, stabileşte pentru mănăstirea Doamnei un ajutor de „două ocă untdelemn şi 50 dramuri tămâie”. În 1743, Ioan Mavrocordat, fratele lui Constantin, se afla la Istanbul, unde urzea probabil pentru a-i succede fratelui său la tronul Ţării Moldovei. Aici, Ioan Mavrocordat îl va întâlni pe Serafim, monahul de la Rusicon, aflat în trecere prin spaţiul creştin ortodox cu moaştele Sfântului Pantelimon, şi îl cheamă în Moldova, imediat ce va reuşi să se înscăuneze pe tronul ţării. Îndemnul i-a fost urmat şi noul domn, în semn de mulţumire, fixează bisericii Rusicon de la Athos un venit anual de 100 de piaştri, „pentru minunile Sfântului Pantelimon”. Acelaşi domn nu uită nici de metohul Rusicon-ului de lângă Botoşani, căruia îi dă venitul dijmelor din acest târg. La 25 mai 1744, tot Ioan Mavrocordat dădea mănăstirii Doamnei, „aflată la neputinţă şi la slabă stare”, scutire la desetină pentru 300 de stupi, la goştină pentru 300 de oi, la vădrărit pentru 300 de vedre de vin şi la văcărit pentru 50 de vite, dar ne e greu să credem că aceste cifre îşi aveau acoperirea în realitate, că mănăstirea dispunea, cu alte cuvinte, de o asemenea avere. Mai mult, în 1747, Ioan Mavrocordat acorda un nou ajutor bănesc mănăstirii Sf. Pantelimon de la muntele Athos. În acord cu situaţia reală, domnii următori, precum Scarlat Ghica, în 1757, şi Mihai Şuţu, la 3 octombrie 1793, reduc aceste scutiri la 100 de porci, 200 de vedre de vin şi 40 de vite, deşi credem că averea schitului era, în continuare, supraevaluată. . Dispoziţia lui Şuţu poate fi privită ca necesară şi din alt punct de vedere, în condiţiile în care Ţara Moldovei fusese, succesiv, sub ocupaţie şi administraţie militară austriacă (1787 – 24 iulie 1791), respectiv rusească (octombrie 1788 – 29 decembrie 1792), fapt ce presupunea cheltuieli sporite pentru ţară. În 1750, la Iaşi, domnul Constantin Mihai Racoviţă îl primea pe Meletie, călugăr de la Rusicon, care aducea cu el capul făcător de minuni al Sfântului Pantelimon, prilej cu care voievodul întăreşte mănăstirii athonite metohul Doamnei şi măreşte venitul anual al mănăstirii, stabilit de Ioan Mavrocordat, de la 100 la 150 de piaştri anual. Meletie va fi vizitat şi metohul mănăstirii Doamnei, intervenind în favoarea acestuia pe lângă domnul ce se arătase, oricum, darnic până atunci. Este remarcabilă abilitatea cu care ştiau călugării greci să obţină noi resurse financiare, prin aceste călătorii făcute în spaţiul ortodox românesc, purtând la ei relicve şi moaşte, aducătoare de venituri importante. O mărturie hotarnică din 6 octombrie 1750, a moşiei mănăstirii Doamnei, arată că heleşteul iezit în apa Dresleucii, afară din hotarul mănăstirii, pe locul Tătăraşilor, dat de Ioan Mavrocordat voievod mănăstirii Sf. Nicolae de la Popăuţi, aparţinea de drept mănăstirii Doamnei, deşi actele ei doveditoare pe acel heleşteu se pierduseră. . La hotarnică au fost martori, printre alţii, Anania, vornicul de Botoşani, monahii Theodosie şi Chirilă, de la mănăstirea Doamnei şi Ion Budac, posluşnic al mănăstirii. O altă mărturie hotarnică, din 11 decembrie 1750, de la Vasile Buhăescu biv vel medelnicer, arată că între heleşteul mănăstirii şi ogoarele ei exista o bucată de loc numită Livada, la care călugării mănăstirii Doamnei aveau dreptul, deşi în acel moment nu stăpâneau ei acel loc. Se mai stabileşte ca heleşteul de pe Dresleuca să fie al mănăstirii doar „cât ţin apa şi malurile”.
Dicționar de termeni istorici
Oca – unitate de măsură pentru capacități (lichide și solide), folosită mai ales în cazul lichidelor. În Moldova se confecționa din tablă („her alb”) și din alamă, echivalând cu aproximativ 1,520 l. 2 Ocă untdelemn însemnau, așadar, circa 3 l.
Dram – Unitate de măsură pentru greutate, egală cu 3,23 g în Moldova. 50 dramuri tămâie reprezentau circa 161,5 grame tămâie.
Prof/ dr. Daniel BOTEZATU
