Cea mai mare unitate sanitară din judeţ a fost supusă unui control fulger a unei echipe de control, la un an de la instalarea noii conduceri. Pentru că Spitalul Judeţean este în proces de reacreditare în acest moment, unitatea este controlată, de mai multe ori pe an, de echipe venite din partea Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate (ANMCS).
Cum la ultima vizită, de la începutul anului, inspectorii ANMCS au remarcat un adevărat dezastru pe două dintre secţiile unităţii sanitare, aceştia au decis să revină în această perioadă, la exact un an de la instalarea noii echipe manageriale în spital.
Inspectorii ANMCS au venit, neanunțați, în timpul săptămânii trecute. Aceştia au intrat în spital pe o intrare laterală şi au descins în mai multe zone ale unităţii sanitare, verificând inclusiv modul în care se face accesul în spital, în ambulatoriu, sau dacă angajaţii sunt triați din punct de vedere epidemiologic când vin la serviciu.
Au fost vizate în principal două secţii, cea de pneumologie şi o secţie medicală. Astfel, din 128 de indicatori monitorizaţi, în 17 capitole distincte, inspectorii ANMCS au găsit doar 29 de puncte vulnerabile. Dintre acestea, însă, nu mai puţin de 11 sunt cauzate de modul în care a fost concepută clădirea şi dispuse secţiile spitalului. Din cauza schimbării mai multor norme şi circuite sanitare, în special cauzate de Covid, multe aspecte ale clădirii spitalului nu mai sunt corespunzătoare. Fie pentru că trebuie căi de acces diferite, fie montate anumite rampe, fie normele de protecţie la incendiu s-au modificat. Astfel, clădirea, renovată în urmă cu un deceniu, cu peste 15 milioane de euro, deja nu mai corespunde din multe puncte de vedere.
„La capitolul legat de riscul la incendiu, din cei 20 de indicatori au fost găsite opt neconformităţi. Toate opt sunt asumate de spital de dinaintea controlului şi sunt cuprinse în planuri de remediere pe termen mediu şi lung, ce ţin de infrastructura spitalului. Construcţia clădirii împiedică formarea anumitor circuite necesare la unele secţii medicale sau în ambulatoriu. Noi încercăm în permanenţă să găsim soluţii pentru a veni în sprijinul personalului, pentru a-şi desfăşura activitatea în bune condiţii, dar şi pentru a uşura şederea pacienţilor în spital”, a spus economista Doina Caba, managerul general al SJU Mavromati.
Alte opt neconformităţi găsite de inspectorii sanitari au fost remediate imediat după controlul acestora, în timp ce cinci depind de o serie de verificări ale comisiei de acreditare a Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale, care însă nu face verificări în această perioadă.
Cel mai mare spital din Moldova, ca număr de paturi, este în prezent supus unei serii de controale de monitorizare, în vederea obţinerii unui nou certificat de acreditare, după ce precedentul a expirat. Din cauza stării de alertă, însă, toate procedeele de acreditare ale ANMCS au fost suspendate şi se fac doar controale de monitorizare. Ţintite într-o secţie sau două, timp de câteva ore.