vineri, mai 9, 2025
AcasăLocal BTZi neagră în județ. Focul a făcut prăpăd în gospodării

Zi neagră în județ. Focul a făcut prăpăd în gospodării

Opt incendii s-au înregistrat sâmbătă (n.r. – 20 noiembrie a.c.), în județul Botoșani. Cinci din ele s-au produs la locuințe și anexe din Cordăreni, Bădiuți (orașul Ștefănești), Pomârla, Mândrești (comuna Vlădeni) și Suharău. Trei au cuprins vegetația uscată de pe aproximativ 20 de hectare, pe raza comunei Gorbănești și municipiul Botoșani, zona poligonul ui ACR.

„În urma intervenției pompierilor botoșăneni au fost salvate bunuri în valoare de circa 600.000 lei. Pagubele se ridică la 50.000 lei. Cele mai mari pierderi le-a suferit o familie din comuna Suharău, care a rămas fără acoperiș deasupra capului”, a arătat Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani.

Toate cele cinci incendii produse la locuințe și anexe gospodărești au fost generate de coșurile de fum neprotejate termic față de materialele combustibile din structura acoperișurilor.

Pentru siguranța dumneavoastră și pentru a vă proteja locuința de un posibil incendiu, pompierii recomandă să aveți grijă la modul de exploatare a sistemelor și a mijloacelor de încălzire și respectați măsurile de prevenire a incendiilor.

00:00/02:18
Truvid
auto skip

Un alt sfat este să reparați și să izolați, dacă este cazul, coșurile de fum. Asiguraţi-vă că acestea sunt curățate corespunzător și că jarul sau scânteile din sobă nu pot ajunge pe materialele combustibile din structura acoperișului!

De asemenea, pentru prevenirea intoxicațiilor cu fum se recomandă montarea detectoarelor de incendiu în locuințe, în vederea semnalizării din timp a utilizatorilor referitor la eventualele acumulări de fum și gaze toxice.

Totodată, reprezentanții ISU reamintesc faptul că, potrivit standardelor privind bunele condiții agricole și de mediu ale terenurilor, arderea vegetației uscate și a resturilor vegetale este strict interzisă.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
ploaie ușoară
7.7 ° C
7.8 °
6.6 °
97 %
4.8kmh
100 %
vin
14 °
S
16 °
D
11 °
lun
14 °
mar
8 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

De când cu pedepsele astea mari pentru fumat și tras pe nas, te bucuri și la fumul de la diesel.

EDITORIAL

Impactul pe care o meserie, o profesie, o ocupație îl are asupra noastră ca indivizi trăitori într-un anumit sistem este strâns legat de necesitățile...

EPIGRAMA ZILEI

E simplu ce o să iasă Cu „Turul doi ânapoi”: Diaspora vine-acasă Și de-om putea, plecăm noi... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...