Unii botoșăneni nu se pot abține de la băutură nici atunci când pleacă la drum cu mașinile, ori cu alte mijloace de locomoție. Într-o singură zi, polițiștii au depistat trei astfel de cazuri, în toate situațiile fiind deschise dosare penale.
S-a întâmplat luni, pe 15 noiembrie a.c., iar seria a fost deschisă la Săveni, acolo unde polițiștii au oprit pentru control, pe drumul județean 292, un autoturism condus de un tânăr de 26 de ani, din comuna Stăuceni. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că cel de la volan avea dreptul de a conduce autovehicule suspendat. Mai mult de atât, tânărul emana halenă alcoolică, iar în urma testării cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată a fost de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat.
La scurt timp, și polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au oprit pentru control pe drumul județean 293,care străbate comuna Drăgușeni, un moped condus de un bărbat de 54 de ani, din localitate. Verificările au arătat că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. De asemenea, când l-au testat cu aparatul alcooltest, rezultatul a indicat o îmbibație de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cu toate acestea, bărbatul a refuzat recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Ultimul caz a fost înregistrat în municipiul Botoșani, după ce polițiștii din cadrul Biroului Rutier au oprit pe Șoseaua Iașului un autoturism condus de un bărbat de 36 de ani, din comuna Curtești, care circula cu viteză peste limita legală. Tras pe dreapta, șoferul a fost verificat cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată a fost de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cei trei petrecăreți s-au ales cu dosare penale și vor fi cercetați pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice, refuzul de a se supune controlului alcoolscopic și conducere fără permis.