Polițiștii de frontieră botoșăneni au descoperit și ridicat în vederea confiscării, în urma unor acțiuni desfășurate în zona de competență, aproximativ 5.000 de pachete cu țigarete de contrabandă în valoare de peste 50.000 de lei. Pentru reținerea contrabandiștilor, polițiștii de frontieră au folosit armamentul din dotare, fiind trase mai multe focuri de armă.
Scenele s-aiu petrecut la sfârșitul acestei săptămâni, când polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Dorohoi au organizat mai multe acțiuni pe linia combaterii contrabandei cu țigarete, în zona de competență. Astfel, în data de 12 noiembrie a.c., în jurul orei 07.00, pe direcția localității de frontieră Dersca, polițiștii de frontieră au observat mai multe persoane, care transportau colete voluminoase cu țigări. În momentul în care au fost depistate de către polițiștii de frontieră, persoanele au abandonat coletele cu țigări și s-au dispersat in direcții diferite. „Colegii noștri au fost nevoiți să folosească armamentul din dotare, fiind trase trei focuri de armă în plan vertical, fără a rezulta victime sau pagube materiale. În urma acțiunii, polițiștii de frontieră au reușit reținerea unei persoane, cetățean român, în vârstă de 23 de ani”, a precizat Minodora Răcnea, purtător de cuvânt în cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră (STPF) Botoșani.
Într-un alt caz, în data de 13 noiembrie a.c., în jurul orei 15.00, polițiștii de frontieră au observat pe raza localității Hilișeu Crișan, mai multe persoane care transportau colete voluminoase cu țigări dinspre linia de frontieră către interiorul teritoriului național. Persoanele au abandonat coletele cu țigări și s-au dispersat in direcții diferite, în momentul în care au fost descoperite de către polițiștii de frontieră. Și de această dată polițiștii de frontieră au folosit armamentul din dotare, fiind trase patru focuri de armă în plan vertical.
În ambele cazuri, au fost anunțate autoritățile de frontieră din Ucraina pentru cercetarea în comun a evenimentelor.
„La inventarierea tuturor bunurilor a reieșit faptul că în coletele respective se aflau țigări, fiind stabilită cantitatea de 99.600 de țigarete (4.980 de pachete), în valoare de 50.092 lei, bunuri ce au fost ridicate de polițiști în vederea continuării cercetărilor. În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă și trecere ilegală a frontierei de stat în vederea depistării și identificării tuturor persoanelor implicate, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun”, a adăugat Minodora Răcnea.