În această dimineață (n.r. – vineri, 12 noiembrie a.c.), jandarmii botoșăneni, împreună cu ofițeri din cadrul Serviciului Județean Anticorupție Botoșani, au participat la o activitate în municipiul Botoșani, de conștientizare a cetățenilor și agenților economici cu privire la consecințele implicării în fapte de corupție și încurajarea semnalării faptelor de acest gen, în contextul organizării campaniei naționale „M.A.I. etic, M.A.I. Integru!”.
Acțiunile au fost organizate după ce, în perioada 28 – 29 septembrie a.c., polițiștii anticorupție ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Botoșani au desfășurat alte activități preventive în contextul Campaniei naționale de promovare a integrității „M.A.I. etic, M.A.I. integru!”, ocazionate de Săptămâna acțiunilor de prevenire a corupției în domeniul Poliție rutieră. În acest context, ofițerii de prevenire ai Serviciului Județean Anticorupție Botoșani, alături de polițiști ai Serviciului Poliției Rutiere din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, au fost prezenți atât în zone ale municipiului Botoșani cu aflux mai mare de cetățeni, cât și în proximitatea unor instituții publice locale, beneficiarii direcți ai activităților fiind atât cadrele Serviciului Poliției Rutiere, cât și conducătorii auto aflați in trafic.
Pentru o mai bună informare a persoanelor vizate de aceste activități preventive au fost distribuite materiale de informare specifice domeniului de activitate al Poliției rutiere, având inserat mesajul „Abaterile pot fi semnalate la Call center Anticorupție 0800.806.806” și au fost prezentate aspecte referitoare la consecințele implicării în fapte de corupție, încurajând semnalarea unor astfel de infracțiuni, prin apelarea liniei telefonice gratuite Call Center Anticorupție 0800.806.806, unde pot fi sesizate faptele de corupție în care sunt implicați angajați ai Ministerului Afacerilor Interne.
Informații suplimentare despre această campanie și materialele de promovare utilizate în context pot fi vizualizate pe site-ul Direcției Generale Anticorupție, meniul Mass-media/Campanii de informare/“M.A.I. etic, M.A.I. integru” sau pe link http://www.mai-dga.ro/arhive/category/campanii-de-informare.