A urcat beat la volanul unui autoturism, dar s-a izbit cu mașina într-un copac. Este isprava unui tânăr din municipiul Botoșani, care în urma accidentului s-a ales cu un dosar penal, dar și cu permisul de conducere suspendat până la finalizarea cercetărilor.
Scenele s-au petrecut marți (n.r. – 9 noiembrie a.c.), când tânărul în vârstă de 31 de ani, beat criță, a plecat la drum cu mașina. Pe strada Veteranilor, undeva în Zona industrială a municipiului, el a pierdut controlul asupra direcției de mers, iar autoturismul s-a izbit într-un copac de pe marginea părții carosabile. În urma impactului, mașina a fost avariată, însă tânărul a scăpat nevătămat.
Unul dintre martori a sunat la 112, iar polițiștii din cadrul Biroului Rutier au ajuns la locul accidentului și l-au verificat pe șofer cu aparatul alcooltest, rezultatul indicând o îmbibație de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat. Prin urmare, tânărul a fost condus la spital pentru stabilirea alcoolemiei, iar polițiștii i-au deschis un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului. La finalul cercetărilor, botoșăneanul riscă să fie trimis în fața judecătorilor și să se aleagă cu o sancțiune penală.