A fost aleasă ziua a opta din luna a noua cum era la început, pentru că cifra 8 este simbolul vieții veșnice – iar ei aparțin veșniciei, iar pe de altă parte ne amintește de cele nouă cete îngerești, așezate în câte trei grupuri suprapuse: Serafimi, Heruvimi, Scaune; Domnii, Puteri, Stăpânii; Începătorii, Arhangheli, Îngeri.
Sfinții Arhangheli sunt în număr de șapte: Mihail, Gavriil, Rafail, Salatiil, Uriil, Gudiil și Varahil, însă cei mai cunoscuți sunt Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil.
Numele Sfântului Arhanghel Mihail, Mi-cha-El în limba ebraică, înseamnă cine este ca Dumnezeu?, iar numele Sfântului Arhanghel Gavriil, Gabriel în limba ebraică, înseamnă Dumnezeu este puterea mea.
Sfântul Arhanghel Mihail este cel care a pus capăt căderii îngerilor răi; i-a vestit lui Lot pierirea Sodomei și Gomorei; i s-a arătat lui Iacov când fugea de mânia fratelui său Isav și a vrăjitorului Valaam, care dorea să blesteme poporul Israel; a adus moartea asupra celor întâi-născuţi ai Egiptului, păzind în același timp viața celor întâi-născuţi ai evreilor; l-a întărit pe Iosua, fiul lui Navi, înainte de începerea cuceririi Canaanului; iar conform Scripturii, toți morții vor ieși din morminte la glasul trâmbiței Sfântului Arhanghel Mihail.
Sfântul Arhanghel Gavriil este cel care vestește Nașterea Domnului, pe cea a Sfântului Ioan Botezătorul și a Maicii Domnului. El i-a tâlcuit prorocului Daniel viziunile. El a hrănit-o pe Fecioara Maria în Sfânta Sfintelor și tot el este cel care a prăvălit piatra de la ușa mormântului Domnului și a șezut deasupra ei.
Sfântul Arhanghel Mihail este zugrăvit în chip de oștean cu mantie, având în mână o sabie, semnul puterii, dreptății și judecății dumnezeiești. Sfântul Gavriil este pictat în haine de diacon cu stihar și orar, purtând în mână o floare de crin alb, ca simbol al purității, al bucuriei și binecuvântării, pentru că el aduce omenirii vestea întrupării Fiului lui Dumnezeu.
Îngerii au menirea de a-i ajuta pe oameni să progreseze în cunoașterea lui Dumnezeu. În Canonul de rugăciune către toate puterile cerești, Îi cerem lui Dumnezeu: “Înconjoară-ne cu sfinții Tăi îngeri ca prin mijlocirea lor fiind păziți și povățuiți, să ajungem la unirea credinței și la cunoașterea slavei Tale neapropiate”. Deci, îngerii fac parte din planul de purtare de grijă a lui Dumnezeu față de lume. Ei ne sunt ocrotitori și modele de urmat.
– Preot Sandu OLIVIAN