spot_img
vineri, aprilie 18, 2025
AcasăLocal BTSărbătoare în parohia Teişoara – Roma

Sărbătoare în parohia Teişoara – Roma

Mâine, 8 noiembrie, este sărbătoare în parohia Teişoara – Roma, ce-i are drept ocrotitori pe Sfinţiii Arhangheli Mihail şi Gavriil. Programul liturgic începe de astăzi, 7 noiembrie, la ora 16:00, cu Vecernia Mare cu Litie, oficiată de un sobor de preoţi.

Mâine vor fi oficiate Utrenia, Sfânta Liturghie şi slujba de pomenire a celor adormiţi. „Prea multă tensiune, prea multă tulburare, prea mult … din cele multe şi mărunte; îngerii ne îndeamnă şi ne susţin să vedem mereu Esenţialul, să ne raportăm constant şi cât mai fidel la propriul sens. Ei ne invită să cugetăm şi să trăim Adevărul pe cât de sublim pe atât de discret. Haideţi să-i onorăm şi în mod solemn, de ziua lor! Vă aşteptăm întru bucurie, cu preţuire şi dăruire!”, a transmis preotul paroh Constantin Puiu.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
11.2 ° C
12.7 °
11.1 °
74 %
1.8kmh
10 %
vin
26 °
S
20 °
D
22 °
lun
24 °
mar
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Avem de toate, suntem pregătiți, cum ar veni.

EDITORIAL

Știrea că Spitalul Județean este obligat să o despăgubească pe medicul ginecolog care a fost de gardă în noaptea decesului Alexandrei Ivanov ne demonstrează...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...