Botoșăneanul Florin Talpan, juristul Clubului Sportiv al Armatei „Steaua” București, cel care a reușit să-l învingă pe finanțatorul FCSB, Gigi Becali, în războiul privind emblema și palmaresul echipei până în 2003, se va judeca la Botoșani și cu șefii CSA Steaua. Asta după ce, în urmă cu aproape un an, colonelul Florin Talpan, în calitatea sa de jurist, a trimis o notificare către Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) fără să aibă acordul clubului.
Divergențele dintre cele două tabere au început în octombrie 2020, când, în cadrul unui concurs organizat de Liga Profesionistă de Fotbal, aspecte din palmaresul și istoria SCA Steaua au fost atribuite clubului FCSB. Florin Talpan i-ar fi relatat comandantului, respectiv președintelui de club Mădălin Hîncu, solicitându-i să pregătească un comunicat/notificare urgent către LPF. Întrucât nu a există nici o notificare în acest sens, Florin Talpan a transmis, în numele CSA Steaua și sub semnătură proprie, fără acordul președintelui clubului, notificări la Federația Română de Fotbal și la LPF, care au ajuns ulterior în presa online. Cum-necum, informația a ajuns la Asociația Steaua 1947 LTD, care a făcut o plângere la conducerea clubului.
Mădălin Hîncu a desemnat o comisie în vederea cercetării disciplinare, iar la propunerea comisiei, pe 10 noiembrie 2020, Florin Talpan a fost sancționat cu mustrare scrisă, reținându-se că, prin acțiunea sa, juristul ar fi încălcat instrucțiunile privind activitatea de informare și relații publice precum și regulamentul de organizare și funcționare a CSA Steaua.
Talpan a contestat atunci sancțiunea la Secretarul de stat pentru relația cu Parlamentul și calitatea vieții personalului din cadrul Ministerului Apărării, însă comisia care a analizat cazul a menținut mustrarea motivată de faptul că , „în calitatea sa de cadru militar, în temeiul dispozițiilor art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 80/1995, cu modificările și completările ulterioare, reclamantul este obligat să respecte prevederile regulamentelor militare, să execute întocmai și la timp ordinele comandanților și ale șefilor, fiind responsabil de modul de îndeplinire a misiunilor încredințate”.
Atac direct la adresa lui Becali
Atunci, Florin Talpan s-a adresat instanței de judecată, susținând că nu și-a depășit atribuțiile postului, ci a acționat în scopul apărării drepturilor clubului CSA Steaua, în notificări reiterând informații de natură publică și informații juridice din deciziile instanțelor. Ba mai mult, Talpan l-a atacat direct pe președintele clubului, susținând că a fost sancționat disciplinar „pentru că și-a îndeplinit obligațiile de serviciu pe care comandantul Clubului Sportiv al Armatei nu și le-a îndeplinit, acționând cu rea credință și în detrimentul Clubului Sportiv al Armatei”. Mai mult, Talpan a invocat că numirea unei comisii pentru sancționarea sa încalcă prevederile legislației profesiei de consilier juridic și „este o măsură abuzivă care îi aduce grave prejudicii materiale și morale”. Totodată, a invocat Florin Talpan, i s-ar fi încălcat atât dreptul la apărare, cât și drepturile profesionale.
Procesul a fost deschis la Tribunalul București, însă, având în vedere că Florin Talpan figurează în evidențe cu domiciliul în județul Botoșani, el fiind originar din comuna Vârfu Câmpului, instanța a declinat competența de soluționare, dosarul fiind trimis spre judecare la Tribunalul Botoșani. Prin urmare, războiul dintre Florin Talpan și conducerea CSA Steaua va fi „arbitrat” de judecătorii botoșăneni.