Mănăstirea Doamnei a beneficiat de danii nu numai din partea domnilor şi doamnelor Ţării Moldovei, ci şi a unor persoane particulare. Bunăoară, după 1646, Dumitru Roşca, fostul vornic al Botoşanilor, după ce cumpără o vie la Hârlău o dăruieşte metohului Rusicon-ului. Prin diata sa, întocmită la 3 august 1648, Anastasia Fătoae afierosea o casă cu locul ei, din Botoşani, aceleiaşi mănăstiri a Sf. Pantelimon. Postelnicul Iane Hadâmbul va dărui, la rândul său, mănăstirii Doamnei, la 4 noiembrie 1660, o vie, pe care o ia chiar de la ctitoria sa, cu hramul Sfintei Precista, din Hârlău. Dania sa pentru această mănăstire poate fi pusă pe seama faptului că grec fiind, ca şi călugării de la mănăstire, mulţumirea sufletească pe care o avea în urma gestului său era cu atât mai mare. Pe la 1660, martori la vânzarea unei ocini din Stânceşti, sat megieş Mănăstirii Doamnei, sunt „Gavrilie şi cu tot săborul” de la sus-pomenita mănăstire. Actul poartă pecetea târgului Botoşani şi, ceea ce este interesant, una a mănăstirii Doamnei, închipuind un sfânt, fără îndoială Sfântul Pantelimon. La 1 septembrie 1667, aşadar chiar în prima zi a anului bisericesc, Iliaş Alexandru voievod întărea mănăstirii Doamnei, cu hramul Învierii Domnului (Voscriseniei), dania şi miluirea de la Moise Movilă voievod şi de la tatăl său, răposatul Alexandru Iliaş voievod, satul Costeşti din câmp . Satul urma a da 40 de galbeni ungureşti pe an, 20 la Sf. Gheorghe şi 20 la Sf. Dumitru, dar doar atunci când „oamenii să vor strânge şi aşeza într-acel sat”, iar de alte dări sau angherii să fie lăsat în pace. „Nici dregătorii de Botoşeni, adică vornicii de ţinutul Botoşenii, să nu aibă nici o treabă la acel satu”. Evident, este vorba de o confuzie a copistului între târgul şi ţinutul Botoşani, explicabilă prin aceea că la vremea când acesta face „poslăduirea” actului, adică la 26 decembrie 1814, Botoşanii erau, într-adevăr, ţinut.
Aşadar, în acea vreme, mănăstirea Doamnei, de lângă Botoşani, era metoh al mănăstirii Rusicon pentru Sfântul Mormânt, prilej cu care recapătă, temporar, hramul Voscriseniei (Învierii Domnului), pe care îl mai purtase cândva. În a doua domnie a sa în Ţara Moldovei, Gheorghe Duca, finul doamnei Ecaterina a lui Eustratie Dabija voievod, căsătorit cu Anastasia, fiica din prima căsătorie a acesteia, întăreşte mănăstirii, la 9 iulie 1670, jumătate din heleşteul de pe apa Teişorii, pentru care se pârâseră egumenul şi tot soborul mănăstirii Doamnei cu Cozonac, ginerele Ţicşei. Domnul îi porunceşte lui „Gavrilaş Brăescu pârcălab” să meargă acolo, cu oameni buni târgoveţi şi să socotească cheltuiala iazului, pe care călugării să o întoarcă ginerelui Ţicşei pe jumătate şi să ţină acea jumătate de iaz împreună.La 21 noiembrie 1672, Maria, doamn a lui Ştefan Petriceicu voievod, poruncea vornicilor de Botoşani ca satul Costeşti, al mănăstirii Doamnii Ilenii, care dă ruptul într-un an 40 de galbeni, să nu fie învăluit, ci să fie lăsat de toate în pace. Banii vor fi daţi de sat călugărilor, care îi vor aduce la domnie. Vom reveni asupra acestei interesante precizări, anume aceea că mănăstirea era atribuită „Doamnii Ilenii”, fără îndoială Elena Rareş, precizare care pare a lămuri identitatea ctitorului.
Prof. dr. Daniel BOTEZATU
