Practicant la Botoșani, Eminescu „lucra la aceeași masă cu (…) Grigore Lazu și se îndeletniceau împreună mai mult a discuta literatură și a face versuri decât să deprindă lucrările grefei. Lazu purta plete lungi; Eminescu îi spunea adesea râzând că talentul poetic al lui Lazu stă în pletele lui” (C. Botez, Icoane, cugetări și fapte din viața lui Eminescu, în: „Mărturii despre Eminescu. Povestea unei vieți spusă de contemporani, București, 2013, p.49).
Cu 5 ani mai în vârstă decât Eminescu, născut în 1845 la Cernăuți (iar după I. Negruzzi, în Bacău sau Piatra), Grigore N. Lazu a făcut studii la Cernăuți și Botoșani, fiind, în aceeași perioadă cu Eminescu, practicant la Tribunalul din Botoșani.
Pe la 1871-1872 era din nou în Cernăuți, activând în Societatea pentru cultura și literatura română din Bucovina. De acolo, scrie I. Negruzzi – Lazu trimite la „Convorbiri Literare” „nişte poesii şi o scrisoare”. Intrigat, Negruzzi îi cere „desluşiri asupra trecutului său”, iar Lazu îi trimite o lungă autobiografie, scrisă cu atâta spirit încât și Negruzzi, și „întreaga Junime când a luat cunoştinţă de dânsa mai târziu, a simţit pentru autor un viu interes” (I. Negruzzi, Amintiri din Junimea, București, 2011, p. 173). La invitația junimiștilor, se mută la Iași cu condiția să i se procure un post. „Nicu Gane, ca primar, trebui să caute acea funcţiune dorită şi o găsi după câtva timp la o vacanţă ce se produsese”, scrie Negruzzi. Postul era de funcționar comunal și se pare că nu l-a satisfăcut pe Lazu, care, după câteva săptămâni, părăsește Iașiul, expediind pe adresa Junimii „două demisii scrise, una din funcţiunea comunală, şi alta din Junimea”. Negruzzi amintește și de o a treia scrisoare, trimisă chiar lui: „o scrisoare în care mă ocărea de sus până jos că nu i-am găsit un post mai bun, mai vrednic de un bărbat cu meritele sale” (Negruzzi, p. 174).
În 1872, N. Lazu se înscrie în baroul avocaților din Neamț, este, apoi, judecător de pace la Sulița, șef al poliției în Piatra Neamț, iar în 1878 – subprefect al plasei Muntele (Dicționarul literaturii române de la origini pînă la 1900, București, 1979, p. 491). Negruzzi îl întâlnește, probabil, în acea perioadă, „în vara anului 1878, (…) cu ocaziunea unei călătorii prin munţi, (…) la Bicaz, unde era subprefect. Cunoştinţa nu fu reînnoită”, poate și pentru că – precizează în alt loc Negruzzi – „el se făcu că nu mă cunoaşte” (Negruzzi, 174). În primăvara anului 1888 însă, „când unii membri ai Junimii compuseră guvernul”, Lazu îi scrie lui Negruzzi rugându-l să intervină pentru a i se încredința „iarăşi un post cât se poate de neînsemnat de astă dată” (Negruzzi, p. 174). De data aceasta, scrisoarea a rămas fără răspuns.
Stabilit la Piatra Neamț, Grigore N. Lazu face parte din societatea literară și științifică „Asachi” și din comitetul de redacție al revistei cu același nume, colaborează la revistele ieșene „Arhiva” (1882-1883; 1893-1894) și „Lumea ilustrată” (1893). Publică și câteva volume:
Adevĕrul asupra poeziilor d-lui Gh. Coşbuc. Respus Românului Literar, de Grigori N. Lazu. Iaşi (Tip. Petru C. Popovici), 1893.
Francmasoneria. Alcătuirea, Activitatea şi scopul activităţei sale. Prelucrate pentru publicul român după E. I. Beidl, de Grigori N. Lazu. Peatra (Impr. Judeţului Neamţu), 1884.
Respus criticilor, traducerilor şi imitaţiilor mele făcute de d-nii Selişteanu, Wunder şi… Dauş, Iaşi, 189?.
Ultime raze. Poezii, [de] Grigore N. Lazu. Bucureşti, Edit. revistei Romănia musicală (Tip. I. Binder), 1897.
Traduceri libere şi imitaţiuni de Poesii antice şi moderne din Orient şi Occident, [de] Grigori N. Lazu. Cu o prefaţă de A. D. Xenopol. Vol. I. Iaşi, Edit. Librăriei Şcoalelor, Fraţii Şaraga (Stab. grafic Miron Costin), 1894.
(va urma)
Ala Sainenco, Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii Mihai Eminescu
