duminică, aprilie 13, 2025
AcasăLocal BTZeci de concentratoare de oxigen donate de Asociaţia Salvează o inimă

Zeci de concentratoare de oxigen donate de Asociaţia Salvează o inimă

Un număr impresionant de concentratoare de oxigen a sosit, în cursul zilei de joi, la Botoșani. Donația aparţine Asociației „Salvează o inimă!”, condusă de Vlad Plăcintă.

Potrivit reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică, 30 de astfel de aparate au sosit la sediul instituţiei joi după-amiază, urmând a fi repartizate în cel mai scurt timp mai multor unităţi sanitare din judeţ, „Câte cinci aparate vor merge la Dorohoi, Spitalul de Recuperare şi Spitalul TBC, două la Sanatoriul Podriga, iar 13 la Spitalul Judeţean. Îi mulţumim domnului Vlad Plăcintă că a sărit, din nou, în ajutorul sistemului sanitar botoşănean într-un moment atât de greu”, a precizat medicul Monica Adăscăliţei, directorul DSP Botoşani.

Potrivit acesteia, aceste concentratoare de oxigen dau o şansă în plus bolnavilor de Covid pentru a putea respira fără a fi nevoie de intubare, care este foarte traumatizantă.

Pe lângă aparatele donate către DSP, asociaţia condusă de Vlad Plăcintă a donat şi direct Secţiei de boli infecţioase, un număr de 25 de aparate. „Mulțumim din suflet, domnule Vlad Plăcintă, pentru că ați rezonat cu nevoile noastre și ați sărit din nou în ajutorul pacienților botoșăneni care luptă în aceste zile cu boala!”, este mesajul medicul primar Valentina Morcov, la sosirea aparatelor.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
3.9 ° C
3.9 °
3.3 °
92 %
1.4kmh
45 %
D
16 °
lun
15 °
mar
16 °
mie
15 °
J
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Așa e regula acum, după ce-ți rupi roata într-o groapă, lași cauciucul acolo.

EDITORIAL

În ceea ce privește porția de circ, putem spune că avem cantitate cât să dăm și la alții, calitatea e discutabilă, însă ține gândul...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană! - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...